Cartelurile mexicane s-au extins pe alt continent. Fermierii renunță la agricultură pentru a intra în industria drogurilor

Cartelurile mexicane au transformat fermele sud-africane în centre de producție de metamfetamină, potrivit Al Jazeera. Mai multe raiduri ale Poliției din Africa de Sud au dus la descoperirea unor astfel de laboratoare în zona rurală a țării.

Recent, un laborator evaluat la aproximativ 60 de milioane de dolari a fost găsit într-o fermă izolată din nordul țării. Mai multe persoane, inclusiv cinci mexicani, au fost arestate.

Cartelurile mexicane cuceresc Africa

Cazul nu este o raritate și indică un tipar care se conturează în zona rurală a Africii de Sud. În ultimii doi ani, anchetatorii au descoperit patru laboratoare mari legate de infractori mexicani.

În 2024, poliția a demontat o instalație de metamfetamină în valoare de aproximativ 110 milioane de dolari, situată la o fermă din apropierea orașului Groblersdal, Limpopo. Mai târziu în acel an, un alt laborator în valoare de aproximativ 6 milioane de dolari a fost descoperit lângă Tshwane.

La laboratorul din nordul țării, polițiștii au găsit 481 de kilograme de metamfetamină, containere cu substanțe chimice și arme de foc.

Cartelurile mexicane au o strategie bine structurată

Toate fermele folosite de cartelurile mexicane sunt izolate și la mare distanță de orașe.

Descoperirile i-au surprins și îngrijorat pe anchetatori deoarece indică o mare schimbare de strategie. Cartelurile mexicane au început să-și mute producția din America în Africa. Avantajele sunt mari: mexicanii produc mai aproape de consumatorii africani și europeni, reduc costurile de transport și scapă de unele controale la frontieră.

Traseul african al cartelurilor mexicane

Rețelele legate de Mexic din Africa nu au început în Africa de Sud. Primele dovezi ale implicării mexicanilor au apărut în Nigeria în anul 2016. De acolo, rețelele s-au răspândit în Africa de Est, apoi spre sud, prin Mozambic și Botswana pentru a ajunge în Africa de Sud.

Mexicanii construiesc laboratoare, aduc experți și profită de faptul că în Africa instituțiile sunt slabe. Corupția favorizează extinderea rețelelor pe teritoriul african.

MAI MULT MEDIAFAX

Rapperul Kanye West a atras 40.000 de oameni la un concert în Olanda în ciuda retoricii sale pro-Hitler

În fața stadionului Gelredome din Arnhem (estul Olandei), mulți fani au declarat pentru AFP că au venit în principal pentru muzica artistului Kanye West,...

Recomandăm și ...

Marea Neagră-Marea Caspică, noua axă majoră de conflict: miza României, portul Constanța, punctul de intrare în Europa

Pentru România, semnificația prezentă și implicațiile viitoare pot fi enorme.

ULTIMA ORĂ