Dominic Fritz se declară inflexibil după întâlnirea cu Eugen Toman: „Greu vedem o susținere USR pentru guvernul lui”

Dominic Fritz, a declarat luni că un guvern tehnocrat, cu girul PSD, evident că ar avea o mână slabă în a continua reformele. Acesta este motivul pentru care i-a spus lui Eugen Tomac: „greu văd o susţinere USR pentru guvernul lui”. Fritz a precizat că urmează o consultare internă în partid privind susţinerea guvernului lui Tomac.

”Am avut o discuţie onestă cu premierul desemnat Eugen Tomac. Domnul Tomac este un coleg apreciat de noi, este momentan europarlamentar împreună cu colegii noştri în Parlamentul European în acelaşi club politic.

Însă aprecierea noastră pentru el personal, la fel ca şi respectul nostru pentru preşedinte, nu este neapărat legat de analiza noastră politică acestui moment”, a declarat Dominic Fritz, după discuţia cu premierul desemnat Eugen Tomac.

USR nu trece ușor peste moțiunea de cenzură

Fritz a precizat că i-a transmis lui Tomac că votul pentru moţiunea de cenzură a fost o cenzură în politica românească, peste care nu putem trece uşor, noi, ca ţară tocmai pentru că a validat o majoritate existentă şi reală în Parlamentul României, o majoritate care de atunci în fiecare săptămână vine cu proiecte noi, cu amendamente noi care încearcă să întoarcă reformele făcute de guvernul Bolojan.

”Tocmai de aceea, pentru noi întrebarea cea mai importantă este care ar fi un guvern care să nu întoarcă aceste reforme şi care să continue munca pe care au făcut-o miniştrii USR şi alţii.

„Un guvern tehnocrat, cu girul PSD, evident că ar avea o mână slabă”

Şi aici, un guvern tehnocrat, cu girul PSD, evident că ar avea o mână slabă în a continua aceste reforme, tocmai reformele pentru care PSD a dat jos guvernul. Ăsta este motivul pentru cre i-am spus lui Eugen Tomac că greu vedem o susţinere USR pentru guvernul lui, dar în acelaşi timp asta este o decizie pe care trebuie să o luăm în forurile statutare ale partidului”. A subliniat Dominic Fritz.

Preşedintele USR a mai spus că vor avea consultări în următoarele zile în filialele judeţene ale partidului şi un vot în comitetul politic al partidului, care a decis deja de două ori că dacă trece această moţiune de cenzură între AUR şi PSD, atunci nu vor mai putea face o majoritate parlamentară guvernamentală cu PSD.

Fritz a arătat că aşteaptă şi lista finală de miniştri şi apoi vor lua o decizie.

Recomandarea autorului: Refuzat de PNL și USR, Guvernul Tomac depinde de voturile PSD, UDMR și ale minorităților. De unde ar mai putea primi susținere

MAI MULT GANDUL.RO

Calea Văcărești se transformă în coridor verde. Lucrările încep în noaptea aceasta

Primăria Sectorului 4 al Capitalei anunță că încep lucrările de amenajare a scuarului central de pe Calea Văcărești, una dintre cele mai importante etape...

Recomandăm și ...

Universități importante din România și Moldova pun presiune pe viitorul Guvern: cer 15% din buget pentru educație

Cele mai mari universități din România și Republica Moldova, reunite sub umbrela Consorțiului Universitaria, transmit Guvernului și Parlamentului României o serie de solicitări ferme...

„Să-mi faci și mie asta, să mă relaxez”. Mărturii despre medicul de la Floreasca găsit mort și presiunea din spital

Cazul medicului rezident găsit mort sâmbătă, 6 iunie, în baia Spitalului de Urgență Floreasca scoate la iveală presiunea uriașă din sistemul medical, în special...

Cel puţin 32 de morţi în cutremurul din Filipine, potrivit celui mai recent bilanţ. Alerta de tsunami a fost ridicată, dar supravieţuitorii povestesc că au trăit momente de groază

Numărul victimelor unui puternic cutremur cu magnitudinea de 7,8, care a avut loc luni în largul insulei Mindanao, din sudul Filipinelor, a crescut la...

ULTIMA ORĂ