După BRD, alte două bănci anunță că vor contesta amenzile anunțate de Consiliul Concurenței în urma investigației privind ROBOR

CEC Bank anunță luni, într-un comunicat de presă, că va contesta în instanță, inclusiv cele europene,  amenda de 332,98 milioane de lei primită de la Consiliul Concurenței în urma investigației privind ROBOR.

„CEC Bank ia act cu profundă îngrijorare și este în dezacord total față de decizia Consiliului Concurenței de a sancționa cele 10 bănci din România care participă la procesul de fixing al pieței, decizie pe care o considerăm profund nejustificată, lipsită de fundament juridic solid și bazată pe interpretări eronate ale mecanismelor de piață”, se arată în comunicatul emis de bancă.

Totodată, CEC Bank a respins acuzațiile de manipulare a ratei ROBOR, afirmând că rata este calculată conform unei metodologii riguroase, supervizate de BNR.

„Activitatea CEC Bank pe piața monetară interbancară a fost, în fiecare moment, strictă, transparentă și conformă cu cadrul legal și regulatoriu în vigoare, cu regulamentele Băncii Naționale a României și cu standardele europene aplicabile instituțiilor de credit. Reiterăm faptul că transparenţa nu este o alegere pentru băncile locale, ci o componentă funcţională inerentă a sistemului de fixing şi o cerinţă legală a Băncii Naționale a României. Observăm în acest context un conflict instituţional între Consiliului Concurenţei și Banca Națională a României, ca administrator al indicelui și al mecanismului ROBOR, (…) o rată de referință calculată pe baza cotațiilor transmise de băncile participante, conform unei metodologii riguroase, supervizate de BNR”, mai precizează CEC Bank în comunicatul emis.

CEC Bank, despre amendă: „Este absolut inacceptabilă”

În plus, banca susține că amenda este „absolut inacceptabilă” și că „în absența unor probe clare, directe și incontestabile ale unui comportament anticoncurențial”, amenda este arbitrară și de natură să afecteze grav stabilitatea unui sector bancar care finanțează economia reală a României.

„Amenda reprezintă unul dintre cele mai severe niveluri de penalizare prevăzute de legislația concurenței. Aplicarea oricărui cuantum, indiferent de nivel, în absența unor probe clare, directe și incontestabile ale unui comportament anticoncurențial, este arbitrară și de natură să afecteze grav stabilitatea unui sector bancar care finanțează economia reală a României. Suntem convinși că o instanță independentă va evalua acest caz în mod obiectiv, pe baza probelor reale și a standardelor juridice aplicabile — și că decizia Consiliului Concurenței nu va rezista unui control judiciar riguros”, se mai arată în comunicat.

Banca a adus în discuție o investigație similară demarată de Consiliul Concurenței în anul 2008, când nu a fost găsit niciun indiciu de încălcare.

„Într-un mod similar, în 2008 Consiliul Concurenţei a investigat exact aceeaşi speţă, în
acelaşi cadru legal, concluzia fiind că nu s-a găsit niciun indiciu de încălcare”, mai spune CEC Bank.

Banca Transilvania, după ce a primit cea mai mare amendă: Decizia nu are nicio fundamentare

Și Banca Transilvania, cea care a primit și cea mai mare amendă din partea Consiliului Concurenței în urma investigației privind manipularea ROBOR, a anunțat că va contesta decizia.

„Respingem vehement concluziile raportului, ne reafirmăm nevinovăția și considerăm că decizia nu are nicio fundamentare și nicio bază reală. Dincolo de implicațiile financiare, suntem determinați să ne apărăm reputația. Anunțăm că, odată cu confirmarea oficială a deciziei și a motivării acesteia, vom iniția demersurile legale de contestare a acesteia la Curtea de Apel București. Totodată, suntem pregătiți să ne adresăm oricăror instanțe sau autorități competente, interne și internaționale, pentru deplina protejare a drepturilor noastre”, se arată în comunicatul Băncii Transilvania.

Instituția bancară a mai precizat că până la momentul emiterii comunicatului de presă, nu a primit vreo comunicare oficială scrisă a deciziei de sancționare din partea Consiliului Concurenței, ci a luat act din presă de decizie, contrar oricăror uzanțe și reguli de procedură.

„Constatăm cu surprindere că informații de interes major sunt dezvăluite în presă înainte de a ne fi transmisă o comunicare oficială scrisă”, potrivit băncii.

Și BRD anunță că va contesta amenda

Duminică seara, BRD a reacționat la amenzile anunțate de Consiliul Concurenței, care vizează zece bănci acuzate de încălcarea normelor de concurență în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR.

Banca a anunțat, într-un comunicat, că va utiliza toate căile legale disponibile pentru a contesta decizia Consiliului Concurenței.

„BRD a luat cunoștință de anunțul public al Consiliului Concurenței privind decizia în cadrul investigației referitoare la mecanismul de stabilire a ratei ROBOR în raport cu cele 10 bănci comerciale participante și își exprimă dezacordul ferm față de concluziile acesteia. După comunicarea deciziei și analiza considerentelor pe care se întemeiază, banca va utiliza toate căile legale disponibile pentru a contesta decizia Consiliului Concurenței”, se arată în comunicat.

Reprezentanții băncii arată că „impactul reputațional generat de această decizie afectează percepția asupra întregului sistem bancar din România, într-un moment în care stabilitatea și capacitatea lui de a finanța economia sunt esențiale”.

Consiliul Concurenței dă amenzi uriașe pentru zece bănci în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR

Consiliul Concurenței a sancționat, duminică, zece bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei pentru încălcarea normelor de concurență în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR.

„Decizia noastră nu a vizat reglementările sau politicile din sectorul bancar, ci se rezumă exclusiv la comportamentul băncilor în perioada fixingului ROBOR și este bazată, desigur, pe constatarea încălcării regulilor de concurență, nu a altor norme”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Investigația a fost declanșată la sfârșitul anului 2022 și a parcurs toate procedurile de analiză și control, inclusiv etapa obligatorie de avizare prevăzută în cadrul mecanismului de cooperare cu Comisia Europeană, având în vedere constatarea încălcării TFUE.

Care sunt cele zece bănci amendate

  • Banca Comercială Română SA: 577,36 milioane lei;
  • BRD-Groupe Société Générale SA: 412,47 milioane lei;
  • Banca Transilvania S.A.: 875,74 milioane lei;
  • Banca Transilvania SA (pentru fapta realizată de OTP Bank România SA): 85,03 milioane lei;
  • ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala București: 405,91 milioane lei;
  • Raiffeisen Bank România SA: 442,49 milioane lei;
  • Exim Banca Românească SA: 96,49 milioane lei;
  • CEC Bank SA: 332,98 milioane lei;
  • UniCredit Bank SA: 431,03 milioane lei;
  • Banca Comercială Intesa Sanpaolo România SA: 28,1 milioane lei;
  • Libra Internet Bank SA: 45,86 milioane lei.
MAI MULT MEDIAFAX

Cele mai spectaculoase lifturi exterioare din Europa. Unde se află și ce pot admira turiștii

Cele mai spectaculoase lifturi exterioare se află în zone turistice populare. Conform Express, cel mai înalt lift în aer liber din Europa se află...

Recomandăm și ...

Medicul rezident care a murit la Spitalul Floreasca urma să lucreze ca specialist în Giurgiu. Manager: „Era un om minunat”

Mihaela Raţă, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, a declarat pentru News.ro că medicul care s-a stins în gardă la Spitalul Floreasca urma să...

Anchetă la Cluj după ce o elevă ar fi fost drogată și agresată sexual la balul de absolvire. Luni trebuia să susțină prima probă a Bacalaureatului

O tânără de 18 ani a ajuns la spital, iar familia acuză că aceasta ar fi fost drogată și ulterior agresată sexual. Inspectoratul de...

METEO Nou Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vijelii, inclusiv în București. Zonele afectate

Luni vor fi ploi torențiale, descărcări electrice și vijelii, cu acumularea unor cantități importante de apă în scurt timp, fiind emis Cod galben pentru...

ULTIMA ORĂ