Eugen Tomac clarifică situația cetățeniilor sale: Sunt cetățean al României și al Republicii Moldova. Am depus o cerere la ambasada Ucrainei de a renunța la cetățenia ucraineană!

Eugen Tomac a clarificat situația cetățeniilor sale. El a precizat că este cetățean român și al Republicii Moldova. De asemenea, el spune că a depus o cerere la ambasada Ucrainei de a renunța la cetățenia ucraineană.

Premierul desemnat este născut în Ucraina, în raionul Izmail, sudul Basarabiei, Eugen Tomac a crescut în Republica Moldova și a venit la 17 ani cu o bursă de studii în România, unde s-a specializat în istorie.

A fost consilier al președintelui Traian Băsescu, deputat în Parlamentul României, secretar de stat pentru românii de pretutindeni. Ulterior a devenit președintele partidului lui Băsescu, PMP. Cu o zi înainte de a fi nominalizat de șeful statului a renunțat la funcția pe care o deține în PMP, partid care, de altfel, nici nu face parte din Parlamentul României.

 

 

Știre în curs de actualizare

MAI MULT GANDUL.RO

Apple introduce o nouă funcție care va putea schimba automat parolele compromise ale utilizatorilor

Noua opțiune face parte din suita Apple Intelligence și extinde funcționalitățile existente care detectează parolele slabe sau expuse în breșe de securitate. Potrivit companiei, sistemul...

Recomandăm și ...

Apple introduce o nouă funcție care va putea schimba automat parolele compromise ale utilizatorilor

Noua opțiune face parte din suita Apple Intelligence și extinde funcționalitățile existente care detectează parolele slabe sau expuse în breșe de securitate. Potrivit companiei, sistemul...

China a depășit compania lui Elon Musk în cursa pentru lansarea primului cip cerebral comercial din lume. Aplicații medicale și riscuri

China a aprobat primul dispozitiv de tip creier–computer destinat utilizării comerciale, într-un moment considerat semnificativ pentru un domeniu tehnologic aflat în rapidă dezvoltare la...

Trump afirmă că SUA vor „declara victoria totală” asupra Iranului în următoarele două săptămâni

Preşedintele Donald Trump a sugerat luni că Statele Unite vor declara „victoria totală” asupra Iranului în următoarele două săptămâni, făcând această declaraţie la un...

ULTIMA ORĂ