Oana Țoiu salută rezultatul alegerilor parlamentare din Armenia: Cetățenii și-au exprimat opțiunea pentru apropiere de Europa

Alegerea pentru parcursul european

„Salut desfășurarea cu succes a alegerilor parlamentare din Armenia din 7 iunie, într-un climat democratic competitiv și la capătul unei campanii electorale care a permis dezbateri ample cu privire la cursul de dezvoltare al țării. Cetățenii armeni și-au exprimat clar opțiunea pentru pace, stabilitate, prosperitate și pentru continuarea parcursului strategic de apropiere de Europa”, transmite pe Facebook, Oana Țoiu. 

În mesajul său, ministra a amintit de campaniile de interferență cu care s-au confruntat autoritățile de la Erevan, punctând că acest fenomen al ingerințelor depășește granițele Armeniei, demonstrând capacitatea instituțiilor democratice de a rezista presiunilor externe.

„Acest lucru este cu atât mai relevant cu cât Armenia a fost supusă unor campanii străine intense de manipulare informațională și influențare. Acest fenomen a devenit în ultimii ani o realitate comună tuturor proceselor electorale ”, se arată în mesaj. 

„Maturitatea unei democrații tinere, dar vibrante”

Șefa diplomației de la București a remarcat și participarea ridicată la vot, de aproape 59%, pe care a descris-o drept o dovadă a angajamentului civic, subliniind și apropierea statului față de aderarea la Uniunea Europeană. 

Rezultatul scrutinului din Armenia reflectă maturitatea unei democrații tinere, dar vibrante. Cetățenii armeni și-au exprimat clar opțiunea pentru pace, stabilitate, prosperitate și pentru continuarea parcursului strategic de apropiere de Europa. Prezența la vot, de aproape 59%, reconfirmă angajamentul civic profund al societății armene, precum și sprijinul popular pentru agenda de reforme și integrare regională”, notează ministra.

„În acest context de reconfirmare a stabilității instituționale, îi adresez felicitări Prim-ministrului Nikol Pashinyan pentru victoria obținută în alegeri și îmi exprim deschiderea deplină pentru consolidarea relațiilor dintre România și Armenia. sprijinim toate eforturile dedicate ajungerii la acest deziderat, în cadrul relațiilor bilaterale cu statele regiunii, precum și în calitate de stat membru al Uniunii Europene”, conchide Țoiu. 

Rezultatul alegerilor din Armenia

În cadrul alegerilor parlamentare de duminică, partidul premierului Pashinyan, „Acordul Cetățenesc” a obținut 50,1% din voturi. Următoarele formațiuni sunt la mare distanță: „Armenia puternică”, cu 23,3%, blocul „Armenia”, cu 9,83%, și „Armenia înfloritoare”, cu 4%.  

Armenia s-a confruntat și cu presiuni electorale din partea Rusiei care a transmis că o apropiere de structurile europene ar duce la pierderea privilegiilor economice facilitate de Moscova și a luat mai multe măsuri economice precum interzicerea exportului mai multor produse.  

MAI MULT MEDIAFAX

Numărul 1 mondial revine la spital. Medicii caută cauza problemelor lui Jannik Sinner

Sinner conducea confortabil cu 6-3, 6-2, 5-3 și era pe punctul de a servi pentru meci când situația s-a schimbat brusc. Abia se mai...

Recomandăm și ...

Afacere profitabilă după furtul Coifului de la Coțofenești. Unul dintre hoți a făcut un magazin online de haine cu imaginea tezaurului

Unul dintre hoții Coifului de la Coțofenești, furat din Muzeul olandez din Drents, a lansat din închisoare un magazin online de îmbrăcăminte. Acesta vinde...

Afacere profitabilă după furtul Coifului de la Coțofenești. Unul dintre hoți a făcut un magazin online de haine cu imaginea tezaurului

Unul dintre hoții Coifului de la Coțofenești, furat din Muzeul olandez din Drents, a lansat din închisoare un magazin online de îmbrăcăminte. Acesta vinde...

N. Dan, Tomac și ecuația cu rezultat unic – AUR

Soluția propusă de președinte cu Tomac premier e o încercare de evitare a anticipatelor. În același timp, un guvern tehnocrat în spatele căruia se...

ULTIMA ORĂ