Un nou medicament pentru slăbit sperie investitorii din cauza multiplelor efecte adverse

Compania farmaceutică daneză Zealand Pharma a anunțat că un medicament experimental pentru slăbit pe care îl dezvoltă împreună cu grupul german Boehringer Ingelheim și-a atins obiectivele principale într-un studiu clinic de fază avansată. Cu toate acestea, 19% dintre pacienți au întrerupt tratamentul din cauza unor reacții adverse gastrointestinale, comparativ cu 2,9% în grupul placebo.

Medicamentul, denumit generic „survodutide”, a fost testat timp de 76 de săptămâni pe adulți cu obezitate sau supraponderali, fără diabet de tip 2.

Rată ridicată de reacții adverse

Potrivit CNBC, peste 40% dintre participanții la studiu au raportat episoade de vărsături, alimentând temerile că medicamentul va avea dificultăți în a se impune pe piață ca tratament pentru obezitate și boala ficatului gras.

„Per ansamblu, considerăm că profilul de siguranță și tolerabilitate este dezamăgitor pentru Zealand, în ciuda unor date care confirmă efecte interesante asupra compoziției corporale și ficatului”, au transmis analiștii grupului britanic de investiții Barclays într-o notă adresată investitorilor.

Viabilitatea comercială, sub semnul întrebării

Aceștia au avertizat că rata ridicată de abandon al tratamentului ar putea limita șansele medicamentului de a concura cu terapiile deja existente pe piață.

Și analiștii Citi, unul dintre cele mai mari grupuri financiare din Statele Unite, au exprimat rezerve. „O rată de întrerupere a tratamentului de 19% din cauza reacțiilor adverse nu este un detaliu minor, iar frecvența grețurilor, a vărsăturilor, a diareei și constipației depășește nivelurile pe care le considerăm viabile din punct de vedere comercial, în raport cu medicamentele concurente”, au scris aceștia.

Al doilea eșec clinic

Datele complete privind noul medicament de slăbit au fost publicate la aproximativ trei luni după ce un alt medicament experimental al Zealand Pharma, „petrelintide”, a dezamăgit investitorii prin rezultate sub așteptări privind pierderea în greutate.

„Nu contează doar cât slăbești, ci cum”

Piața medicamentelor pentru slăbit este dominată în prezent de tratamente precum Wegovy și Ozempic, produse de compania farmaceutică daneză Novo Nordisk, respectiv Zepbound și Mounjaro, dezvoltate de grupul american Eli Lilly. Pe măsură ce concurența se intensifică, producătorii încearcă să demonstreze nu doar că medicamentele lor ajută la pierderea în greutate, ci și că sunt mai ușor de tolerat de către pacienți.

Directorul executiv al Zealand Pharma, Adam Steensberg, declara în martie că industria se va îndepărta treptat de competiția bazată exclusiv pe procentele de pierdere în greutate și se va concentra mai mult pe capacitatea pacienților de a tolera tratamentul.

Potrivit acestuia, „foarte curând, oamenii vor începe să realizeze că nu contează doar câtă greutate pierzi, ci și modul în care obții această pierdere în greutate”.

MAI MULT MEDIAFAX

Bitcoin, în jurul a 60.000 de dolari: investitorii se grăbesc să vândă

Criptomoneda s-a stabilizat luni în jurul pragului de 60.000 de dolari, un nivel pe care traderii îl văd ca un reper psihologic important. „Bitcoin...

Recomandăm și ...

Mesajul lui Eugen Tomac pentru liderii PSD, la negocieri: “În acest moment tensionat pentru societate, să rămânem echilibraţi, deschişi spre dialog”

Premierul desemnat, Eugen Tomac, a declarat, luni, după consultările cu PSD, că i-a asigurat pe liderii partidului că guvernul pe care îl propune va...

Forțele armate ucrainene vor primi motociclete electrice pentru a lupta pe front. Ce misiuni se pot îndeplini cu acestea

Militarii ucraineni vor primi un lot de motociclete electrice WolfStorm, cu autonomie de până la 100 de kilometri, pentru a fi folosite în tacticile...

Medicul rezident de la Floreasca ar fi murit de la o supradoză de fentanil. Este folosit la sedarea pacienților la ATI

Este anchetă la Spitalul de Urgență Floreasca, după ce un medic rezident de 32 de ani a murit intoxicat cu fentanil, un analgezic puternic....

ULTIMA ORĂ