Un prunc de doar doi ani din Gorj s-a înecat în apele Râului Amaradia care trece prin spatele casei. Copilul din Târgu Jiu a murit, luni după-amiază, după ce a căzut în apele râului. Echipajele medicale trimise la faţa locului au făcut manevre de resuscitare fără rezultat.
Incidentul a fost anunţat luni, în jurul orei 17:00, prin apel 112.
”La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu şi ai Serviciului de Investigaţii Criminale.
Din primele verificări au stabilit că un minor în vârstă de 2 ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce se juca încurtea casei, ar fi căzut în râul Amaradia, care se află în spatele locuinţei.
La faţa locului au fost prezente echipaje medicale care au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, însă, din păcate, a fost declarat decesul minorului”, au transmis oficialii Poliţiei judeţene Gorj.
Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Ancheta poliţiştilor va stabili de asemenea împrejurările în care copilul a ajuns în apă. Primele verificări arată că unchiul băieţelului a fost cel care a sunat la 112 şi a cerut ajutor.
Recomandarea autorului: Intervenție de ultimă oră în Chitila. Doi copii, în pericol de înec. În ce stare se află minorii




