Secția de judecători a CSM trece în revistă, în raportul adoptat și transmis organismelor judiciare internaționale, toată campania împotriva Justiției – care îi cuprinde pe Ilie Bolojan, lideri USR, Oana Gheorghiu dar și presă și ONG-uri afiliate.
Retorică denigratoare: judecătorii eliberează corupții prin prescripție
„O altă retorică denigratoare generalizată este legată de intenţia de a induce opiniei publice ideea că instanţele din România (în special Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) eliberează corupţii prin intermediul prescripţiei răspunderii penale. S-a mers până într-acolo încât să fie acuzat Consiliul pentru anumite luări de poziţie şi să se facă liste de dosare care au fost prescrise, stabilindu-se că vinovăția aparţine înaltei Curţi, fără însă a se analiza cine este responsabil în mod real pentru acest fenomen (Parlamentul, Guvernul, Curtea Constituţională, parchetele etc.).
De asemenea, a fost prezentată şi amplificată, în mod profund manipulator, opinia avocatul general al CJUE ar fi propus Curţii de la Luxemburg ca decizia în cauza Lin II (aflată în prezent pe rolul Curţii – Cauza C-280/25) să fie dată adoptând una dintre cele două soluţii: reconsiderarea jurisprudecţei din Hotărârea Lin I sau confirmarea jurisprudenţei din cauza Lin I. În realitate, avocatul general a propus şi motivat in extenso soluţia care confirmă atitudinea de până acum a instanţelor române, motivând temeinic această opinie, iar la final, ca soluţie reziduală, a arătat că dacă CJUE nu va adopta această propunere, atunci ar trebui să se aplice soluţia deja trasată în cauza Lin I (Cauza C-107/23 PPU Lin), fără însă a motiva deloc această soluţie.
Atitudinea rău voitoare a unei părţi a presei, afiliată poziţiei spectrului politic care promovează agresiunea împotriva judecătorilor, rezultă din cantitatea articolelor scrise, dedicate în special preşedintei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi Consiliului Superior al Magistraturii şi sistemului de justiție,în general, dar mai ales din calitatea acestora, denigratoare, de multe ori fără suport real şi cu interpretări întotdeauna tendenţioase”, arată CSM.
Peste 73% din dosarele prescrise sunt din vina procurorilor. O cincime din dosare venite inutil în instanțe
CSM a analizat în raport toate intervențiile de prescripție în toate dosarele din România. Iată ce a constatat:
„În urma analizei şi centralizării datelor ulterioare lunii iunie 2022, transmise de instanţele judecătoreşti, Consiliul Superior al Magistraturii a identificat un numär de 12.531 de dosare în care s-a pronunțat soluția de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, vizând 14.584 de infractiuni.
- primă constatare statistică de o relevanţă juridică incontestabilă este aceea că, pentru un număr de 3.079 de infracţiuni (21,11%) din totalul analizat, prescripția răspunderii penale era deja împlinită la data sesizării instanței de judecată. Aceasta înseamnă că în mai mult de o cincime din totalul cauzelor, instanțele judecătoreşti nu au avut nicio contribuție la consumarea termenului de prescripţie, deoarece acesta era deja expirat în momentul în care dosarul le-a fost înaintat spre soluționare.
- Responsabilitatea exclusivă pentru aceste cauze incumbă în totalitate fazei de urmărire penală. În plus, pentru 878 de infracţiuni (6,03%), trimiterea în judecată a fost făcută după ce conţinutul Deciziei CCR nr. 358/2022 era cunoscut și era evident că termenul de prescripție urma să se împlinească în perioada imediat următoare, preferându-se ca acest lucru să fie constatat în faza de judecată, iar nu în faza de urmărire penală.
- Pentru infracţiunile la care termenul de prescripție s-a împlinit în cursul judecăţii, analiza distribuției temporale evidenţiază un rezultat statistic de o claritate incontestabilă: din intervalul de timp cuprins între data sesizării organului de urmărire penală şi momentul intervenirii prescripției, 73,48% a corespuns fazei de urmărire penală, în timp ce numai 26,52% a corespuns fazei de judecată (fond şi apel cumulat).
- Defalcarea statistică pe intervale procentuale de câte 10% confirmă şi amplifică această concluzie:
- pentru 3.347 de infracţiuni (29,09%), urmărirea penală a reprezentat între 90% şi 100% din intervalul temporal scurs între sesizarea organului de urmărire penală şi intervenirea prescripţiei răspunderii penale;
- pentru 2.658 de infracţiuni (23,10%), ponderea urmăririi penale s-a situat între 80% şi 90%;
- pentru 1.675 de infracţiuni (14,56%), urmărirea penală a reprezentat între 70% şi 80% din intervalul relevant.
- În cazul fazei de judecată, distribuţia este inversă si relevă că:
- pentru 3.205 infracţiuni (27,86%), perioada petrecută pe rolul instanțelor a reprezentat între 0% şi 10% din intervalul analizat;
- – pentru 2.681 de infracțiuni (23,30%), această perioadă s-a situat între 10% şi 20%;
- – pentru 1.747 de infracţiuni (15,18%), faza de judecată a reprezentat între 20% şi 30% din intervalul relevant.
Distribuția statistică a datelor demonstrează fără echivoc că, în majoritatea covârşitoare a cauzelor analizate (peste 70%), durata determinantă a intervalului scurs până la intervenirea prescripţiei a fost consumată în faza de urmărire penală, nu în faza de judecată.
In mod obiectiv, instanţele au preluat dosarele în etapa finală a termenului de prescripţie, după ce partea covârşitoare a acestuia fusese deja consumată anterior sesizării instanţei.
Această realitate statistică contrazice frontal retorica publică potrivit căreia practici administrative ale instanțelor – modificări de complete, delegări sau detaşări – reprezentat cauza determinantă a prescripţiei. Datele arată exact contrariul: în cele mai multe dintre cauze, termenul de prescripție era deja consumat în proporție de 70-90% înainte ca dosarul să intre efectiv în faza judecăţii.
O dimensiune distinctă și deosebit de semnificativă a analizei o constituie conduita instituțională a organelor de urmărire penală ulterior pronunţării Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 şi a Deciziei Înaltei Curți de Casație şi Justiţie nr. 67/2022, prin care s-a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea prescripției sunt norme de drept penal material supuse legii penale mai favorabile.
Efectele juridice ale acestei decizii erau pe deplin previzibile pentru orice organ de urmărire penală: termenele de prescripție se recalculau ca mitior lex, iar în numeroase cauze prescripţia era deja împlinită sau urma să se împlinească iminent.
Potrivit dispozițiilor art. 327 C.proc.pen., procurorul are obligația de a dispune clasarea cauzei atunci când există o cauză care împiedică exercitarea acțiunii penale, inclusiv prescripția răspunderii penale. Or, în loc să valorifice această cauză de stingere a acţiunii penale în faza de urmărire penală – prin dispoziţiile de clasare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C.proc.pen. -, organele de urmărire penală au dispus, ulterior datei de 1 noiembrie 2022, trimiterea în judecată în 878 de dosare penale (8,96% din totalul dosarelor în care prescripția a intervenit pe rolul instanţelor), vizând 897 de infracţiuni (7,80% din total), pentru care termenul de prescripție urma să se împlinească într-un interval de timp incompatibil cu parcurgerea minimă a procedurii de cameră preliminară şi stabilirea unui termen de judecată în primă instanţă, arată CSM.
Concret, raportând aceste date la dispozițiile legale privind procedura camerei preliminare, se constată că: – pentru 503 infracţiuni (492 dosare), termenul de prescripție s-a împlinit în decurs de o lună de la sesizarea instanţei de judecată; – pentru 394 de infracţiuni (386 dosare), prescripția s-a împlinit în termen de două luni de la sesizare.
Această practică instituțională a avut şi un efect mediatic major: soluţia formală de încetare a procesului penal a fost ,încasată” public de instanţe, deşi dosarele petrecuseră practic întreaga durată relevantă a termenului de prescripție în faza de urmărire penală. în percepția publică, instanța a devenit astfel titularul aparent al responsabilității pentru prescripție, deşi analiza statistică demonstrează că aceasta intervenea, în realitate, pe fondul consumării aproape integrale a termenului în etapa anterioară judecăţii”, arată CSM.
Cine este de vină pentru prescripție? Parlamentul
CSM explică faptul că în 2018, Codul penal prevedea că întreruperea prescripţiei are loc în momentul în care este îndeplinit un act de procedură de către procuror, fără să fi cerut şi condiţia ca acest act să fie comunicat celui cercetat.
Curtea Constituţională a considerat că acest text este neconstituţional, fiind neprevizibil, întrucât, în lipsa comunicării actului către cel cercetat este dificil de stabilit când s-a produs întreruperea termenului de prescripţie, neputând fi exclusă o antedatare a actelor de procedură de către procuror, tocmai cu acest scop.
Prin urmare, termenul de prescripţie general rămânea aplicabil, însă nu mai exista text pentru întreruperea lui, astfel încât să curgă un nou termen de prescripţie de la întrerupere.
În consecinţă, începând cu 2018 textul a fost constatat ca fiind neconstituţional, Parlamentul având la dispoziţie un termen de 45 de zile, potrivit Constituției, pentru a modificările necesare.
Parlamentul nu a îndeplinit această obligaţie, lăsând problema prescripţiei nesoluţionata până în 2022, când Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă cu acest scop.
După declararea neconstituţională a textului din Codul penal (2018), judecătorii au considerat că termenul de prescripţie nu se mai întrerupe, astfel încât este aplicabil doar cel general (în funcţie de pedeapsa prevăzute de lege pentru fiecare infracţiune instituindu-se un termen de prescripție de 3 ani, 5 ani, 8 ani, 10 ani, 15 ani).
În anul 2022, Curtea Constituţională a constatat că „în absenţa intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale”.
CSM a constatat și derularea unei campanii de presă negative fără precedent la adresa Liei Savonea, șefa Curții Supreme, cu 140 de articole care-i conțineau în cheie negativă numele, în decurs de 290 de zile lucrătoare. Practic, 1 articol negativ a fost scris la fiecare 3 zile despre preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru o perioadă mai mare de 1 an.
MAI MULT MEDIAFAX
