ANAF Antifraudă: O firmă de construcții ar fi folosit societăți-fantomă pentru achiziții fictive de forță de muncă. La cât se ridică prejudiciul

O societate din domeniul construcțiilor a fost vizată de un control al inspectorilor Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF. În urma verificărilor, inspectorii au constatat că societatea înregistra cheltuieli fictive aferente unor achiziții de forță de muncă de la patru societăți care prezentau caracteristici specifice celor de tip fantomă.

„Pentru a disimula realitatea în ceea ce privește forța de muncă utilizată pentru realizarea lucrărilor, societatea a interpus societăți fantomă declarând achiziții în valoare de 27 milioane lei, pe baza unor facturi emise în numele acelor societăți prin utilizarea abuzivă a sistemului RO e –Factura”, se arată în comunicatul ANAF.

Cum funcționa schema evazionistă

Concret, firmele respective erau înregistrate pe numele unor interpuși care nu aveau cunoștință despre activitatea desfășurată, iar unele dintre acestea au încercat să creeze aparența conformării fiscale prin depunerea ocazională a unor declarații incomplete sau necorelate.

În urma verificărilor, inspectorii antifraudă au concluzionat că, prin mecanismul utilizat, societatea s-ar fi sustras de la plata obligațiilor fiscale aferente veniturilor salariale ale personalului folosit în activitate, iar prejudiciul provocat se ridică la 8,7 milioane de lei.

„Prin această schemă evazionistă, societatea s-a sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale aferente veniturilor salariale ale personalului utilizat în activitatea desfășurată și a prejudiciat bugetul general consolidat al statului cu aproximativ 8,7 milioane de lei”, mai precizează ANAF.

În aceste condiții, instituția a anunțat că va sesiza organele de urmărire penală competente pentru analizarea faptelor și dispunerea măsurilor legale care se impun.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Tragedie evitată la limită la meciul Ungaria – Kazahstan: o cameră aeriană a căzut pe teren, lângă un cameraman – VIDEO

Meciul amical dintre Ungaria şi Kazahstan a fost la un pas de a se transforma într-o tragedie, când o cameră aeriană de tip „spidercam”...

În cel mai dificil an economic din ultimul deceniu, un brand de lux face afaceri record în centrul Bucureștiului

Afacerile mărcii Louis Vuitton din România nu cunosc criza, scrie site-ul Economica. În 2025, singurul magazin Louis Vuitton din România, cel care se află la...

Gorenje revine ca sponsor al FIFA World Cup 2026™ și își consolidează prezența în ecosistemul sportului globa

Gorenje continuă să își consolideze relația cu fotbalul global și revine, pentru a doua oară, în calitate de sponsor al FIFA World Cup 2026™....

ULTIMA ORĂ