În ultimele comentarii postate pe platforma de socializare Truth Social, președintele Donald Trump a caracterizat armata iraniană ca fiind „o harababură totală”.
Trump a amenințat într-o declarație pentru Fox News că este pe puncul de a ordona noi lovituri asupra Iranului, în cazul în care Teheranul ezită să „încheie rapid o înțelegere” cu SUA.
Trump: Agresorul Orientului Mijlociu este mort
Liderul de la Casa Albă a spus cu convingere că Iranul nu mai are forțe aviatice și nici marină, fiind distruse toate acestea în ultimele atacuri ale SUA.
„Armata Iranului este o harababură totală. O mare parte din ea, la fel ca Marina și Forțele Aeriene, nici măcar nu mai există – au fost complet învinși.Iranul înseamnă doar vorbe și nicio acțiune. Agresorul Orientului Mijlociu este MORT!!! Le-a luat prea mult timp să negocieze un acord care ar fi fost grozav pentru ei, acum vor trebui să plătească prețul!!!”.
Trump: „Cea mai reușită blocadă din istoria războiului naval”
Într-o altă postare separată, președintele a lăudat blocada navală a SUA asupra porturilor iraniene ca fiind cea „mai reușită blocadă din istoria războiului naval”.
Trump a respins știrile din presa liberală americană care continuă să-l critice pentru lipsa de rezultate în războiul desfășurat cu Iran din 28 februarie 2026.
Președintele a denunțat Iranul că nu știe să facă afaceri și l-a descris ca pe „o națiune eșuată”. În postare a folosit pentru a doua oară expresia „Slavă lui Allah” în istoria platformei.
„Mass-media false refuză să relateze cât de EFICIENTĂ este BLOCADA Navală a SUA, cea mai reușită blocadă din istoria războiului naval. NIMIC NU TRECE decât dacă vrem noi. ESTE UN ZID DE OȚEL! Iranul nu face NICIUN fel de afaceri, nu își plătește armata sau facturile și devine rapid o NAȚIUNE EȘUATĂ! Se scurge mult petrol. Slavă lui Allah! ”.
Ultima oară când Trump a mai spus „Slavă lui Allah” a fost pe 7 aprilie, când președintele a amenințat că va bombarda centralele electrice și podurile din Iran, adăugând că o „întreagă țară va pieri în noaptea aceasta și nu va mai reveni niciodată la viață”. Ulterior, SUA și Iran au încheiat un armistițiu din 8 aprilie 2026.
Sursa Foto: Hepta
Autorul recomandă:
MAI MULT GANDUL.RO




