MApN anunță că incidentele cu drone din zona Mării Negre au fost discutate la Consiliul Nord-Atlantic. Ce a cerut România de la aliații NATO

Ministerul Apărării Naționale a României a anunțat că cel mai înalt for decizional NATO, Consiliul Nord-Atlantic (NAC), s-a întrunit miercuri, 10 iunie, la Bruxelles pentru a discuta despre securitatea Alianței, cu accent pe evenimentele recente din țara noastră. România a cerut sprijin aliat pentru combaterea amenințărilor cu drone.

Potrivit comunicatului transmis de MApN, în urma incidentelor recente din regiunea Mării Negre, România a solicitat NAC includerea pe agenda discuțiilor și a pericolelor reprezentate de dronele navale din Marea Neagră.

„În cadrul reuniunii, România a prezentat impactul incidentelor generate de războiul de agresiune al Federației Ruse în Ucraina, iar Alianța a subliniat că efortul concentrat pentru apărarea fiecărui centimetru din teritoriul NATO este o prioritate fundamentală.

România a prezentat pe larg eforturile făcute în privința înzestrării cu capabilități care să răspundă amenințărilor generate de drone, aratând că până la livrarea echipamentelor contractate este necesar sprijinul cât mai rapid cu capabilități similare din partea aliaților”.

De asemenea, MApN spune că în cadrul Consiliului Nord-Atlantic au fost analizate pericolele reprezentate de dronele din regiunea Mării Negre și impactul generat de amenințările Rusiei. Aliații au subliniat nevoia de a întări postura de descurajare și apărare la Marea Neagră, inclusiv în zona Deltei Dunării.

„Aceste subiecte au fost prezentate și de ministrul apărării naționale, Radu Miruță, la Conferința NATO de generare a capabilităților, de la SHAPE, din 2 iunie, unde aliații au demonstrat solidaritate deplină cu țara noastră, o parte dintre aceștia arătând că se află în analiză la nivel național pentru o contribuție suplimentară”.

RECOMANDAREA AUTORULUI: 

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

UE face primul pas spre etichetarea conținutului creat cu IA. Ce curpinde codul voluntar de bune practici

Comisia Europeană a publicat Codul de bune practici privind marcarea şi etichetarea conţinutului generat de Inteligenţa Artificială (IA).

Ucraina dezvoltă o rachetă sol-aer mai ieftină ca alternativă la rachetele Patriot americane

Ucraina a testat un nou interceptor sol-aer dezvoltat de compania Fire Point, conceput ca alternativă mai ieftină și produsă în serie la sistemele occidentale...

Tot ce trebuie să știi despre cea mai mare Cupa Mondială: Cine participă, cote de pariuri, program

Campioana en-titre, Argentina, este din nou în competiție, iar patru națiuni – Capul Verde, Curaçao, Iordania și Uzbekistan – își vor face debutul la...

ULTIMA ORĂ