Miruță: Așteptăm un răspuns argumentat din partea Ucrainei privind incidentul cu drona din Constanța

„Atâta timp cât noi suntem o țară care avem relații de mult respect și apropiate cu Ucraina, eu ca ministru al apărării consider legitim ca Ucraina să vină să ne prezinte întreaga desfășurare a situației. Ce-au avut în vedere? Care a fost planul? Cum au ajuns acolo? Le-au pierdut de sub control? Nu le-au pierdut? De ce unele erau acolo, unele erau mai departe? (…) Motiv pentru care ieri am transmis o solicitare oficială cu 10 întrebări ministrului apărării din Ucraina. Nu vom lua de bun răspunsul care nu considerăm suficient argumentat, dacă ar fi cazul, nu știu”, spune Miruță, miercuri seara, la TVR Info.

Potrivit lui Miruță, „au pierdut controlul comunicăților acestor drone, dar știau poziționarea dronelor sau nu. Când au știut că drona s-a blocat și a ajuns acolo unde a ajuns, ce fel de comunicații aveau cu această dronă, care era încărcătura explozivă, avea doar una, aveau toate”.

Ministrul interimar spune că partea română aduce claritate prin aplicarea valorilor tehnice obținute, iar astfel elimină din multitudinea de scenarii. „Dar nu trebuie să fie asta abordarea. Asta e abordarea cu cineva străin”, spune Miruță.

„Eu am confirmare verbală că sunt patru drone pe care le-au pierdut. Am înțeles că patru drone au fost văzute explozând. Haideți să oprim această evacuare și pentru a confirma am făcut o adresă Ministerului Apărării prin care să ne confirme că nu mai știu de alte drone de ale lor de asemenea pierdute, cel puțin la nivel logic s-a închis această bucurie și s-a oprit cât de repede evacuarea. Da, a fost o situație neplăcută, o situație de o gravitate foarte mare, o situație pe care eu lupt să o clarificăm despre contextul ei”, a mai spus Miruță.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

UPDATE – SUA au lansat noi atacuri asupra Iranului, pentru a doua zi consecutiv. Şeful Pentagonului: „Comandamentul Central va fi ocupat în această seară”

Statele Unite au început să lanseze atacuri asupra mai multor ţinte din Iran pentru a doua zi consecutiv, a anunţat miercuri seara Comandamentul Central...

În prezenţa regelui Spaniei, Papa Leon al XIV-lea a binecuvântat ultimul şi cel mai înalt turn al catedralei „Sagrada Familia” din Barcelona în ziua când s-au împlinit 100 de...

Antoni Gaudí, arhitectul care a proiectat cea mai vizitată atracţie din Barcelona - biserica Sagrada Família - a fost lovit de un tramvai în...

Confruntări în Strâmtoarea Ormuz după noul atac american asupra Iranului

Agenția de presă Mehr a informat că în Strâmtoarea Ormuz au avut loc schimburi intense de focuri între forțele americane și unități navale ale...

ULTIMA ORĂ