Nicușor Dan: S-a convenit accelerarea proiectelor NATO privind răspunsul la amenințările cu drone

Reuniunea Consiliului Atlanticului de Nord a fost dedicată situației de securitate din Marea Neagră, un subiect de mare importanță pentru România și pentru NATO. Aliații și-au exprimat ferm solidaritatea cu România în urma incidentelor recente cu drone.

„Războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă să creeze riscuri majore pentru securitatea euro-atlantică, în special în Marea Neagră, o regiune de importanță strategică pentru Alianță. Prin urmare, este important ca NATO să își consolideze prezența și capacitățile în România, inclusiv în domeniul contracarării dronelor aeriene și maritime. România a subliniat din nou necesitatea unor contribuții suplimentare din partea Aliaților și a evidențiat faptul că țara noastră are inițiative, proiecte și achiziții importante în derulare în acest sens. În cadrul discuțiilor, s-a convenit accelerarea proiectelor NATO privind răspunsul la amenințările cu drone, astfel încât măsurile de sprijin pentru Aliații afectați să poată fi aprobate la Summitul de la Ankara”, a spus Dan, pe X.

Potrivit președintelui, securitatea Mării Negre este esențială și pentru protejarea infrastructurii critice și a proiectelor strategice energetice, precum Neptun Deep, care contribuie la reziliența energetică a Europei, iar acest subiect a făcut parte din discuțiile de astăzi.

Nicușor Dan a mai spus că România va continua să colaboreze cu Aliații pentru o Mare Neagră mai sigură și un Flanc Est mai bine apărat.

 

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Guvernul canadian intenţionează să interzică accesul la reţelele sociale pentru persoanele cu vârsta sub 16 ani

Canada intenţionează să stabilească vârsta minimă de 16 ani pentru crearea conturilor pe reţelele sociale, cu derogări pentru platformele care respectă anumite standarde de...

Simion și Georgescu vor suspendarea președintelui, dar fără bază constituțională. Expert: „Sunt doar declarații politice”

Demersurile lui Călin Georgescu şi ale liderului AUR, George Simion, de a iniţia o campanie pentru suspendarea preşedintelui Nicuşor Dan se lovesc chiar de...

Cum a devenit Gabriel Liiceanu chiriașul preferat al statului. Lista publicată de RA-APPS dezvăluie contractele cu statul ale Librăriei Humanitas, în care susținătorul lui Ilie Bolojan plătește chiar și...

Ies la iveală noi spații din proprietatea statului român care sunt ocupate de societatea Humanitas, deținută de filozoful Gabriel Liiceanu. Este vorba de trei...

ULTIMA ORĂ