Primarul oraşului Buşteni explică în ce condiţii poate fi împuşcat un urs care pune în pericol viaţa oamenilor: Un urs scăpat de sub control poate reprezenta un pericol mult mai mare decât situaţia iniţială. Nu fugim de responsabilitate

Primarul staţiunii prahovene Buşteni, Alexandru Florescu, afirmă că, deşi legea permite împuşcarea urşilor în intravilan atunci când există pericol pentru viaţa oamenilor, această decizie nu este una „simplă sau fără risc”, ci, „dimpotrivă”, „una una dintre cele mai grele decizii”. „Dacă focul nu este tras în condiţii foarte bune, există riscul ca animalul să fie doar rănit, să fugă, să devină mai agresiv şi să intre printre case, în curţi sau în zone unde se află oameni. Un urs scăpat de sub control poate reprezenta un pericol mult mai mare decât situaţia iniţială”, explică Florescu. Edilul mai spune că, de aceea, împuşcarea poate fi luată în calcul doar când există un pericol concret şi imediat şi numai dacă sunt îndeplinite condiţii tehnice foarte clare: vizibilitate bună, unghi şi fundal sigure, lipsa persoanelor în zonă, distanţă controlată, animal identificat clar şi trăgător autorizat. Cu o zi în urmă, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, afirma că a văzut mulţi primari care „fug de responsabilitatea de a interveni”.

MAI MULT NEWS.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Tanczos Barna vrea să schimbe legislaţia UE cu privire la ursul brun luând ca model modificarea legislaţiei germane privind statutul lupului

Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, susţine că România trebuie să facă demersuri la UE pentru a schimba legislaţia cu privire la ursul brun,...

Un oficial militar rus de rang înalt a fost ucis de o maşină-capcană în apropiere de Moscova. Atacul a avut loc la mai puţin de un kilometru de locul...

Un oficial militar rus de rang înalt a fost ucis într-un atentat cu maşină-capcană în apropiere de Moscova, scrie The Guardian, citând presa locală.

Un deputat PNL o acuză pe Șoșoacă de trădare națională și cere anchetă după ce și-a arătat obediența față de Putin

Mircea Fechet, fostul ministru al Mediului, a acuzat-o pe Diana Șoșoacă de „trădare națională”, după vizita acesteia în Rusia, solicitând totodată autorităților să analizeze...

ULTIMA ORĂ