Primarul oraşului Buşteni explică în ce condiţii poate fi împuşcat un urs care pune în pericol viaţa oamenilor: Un urs scăpat de sub control poate reprezenta un pericol mult mai mare decât situaţia iniţială. Nu fugim de responsabilitate

Primarul staţiunii prahovene Buşteni, Alexandru Florescu, afirmă că, deşi legea permite împuşcarea urşilor în intravilan atunci când există pericol pentru viaţa oamenilor, această decizie nu este una „simplă sau fără risc”, ci, „dimpotrivă”, „una una dintre cele mai grele decizii”. „Dacă focul nu este tras în condiţii foarte bune, există riscul ca animalul să fie doar rănit, să fugă, să devină mai agresiv şi să intre printre case, în curţi sau în zone unde se află oameni. Un urs scăpat de sub control poate reprezenta un pericol mult mai mare decât situaţia iniţială”, explică Florescu. Edilul mai spune că, de aceea, împuşcarea poate fi luată în calcul doar când există un pericol concret şi imediat şi numai dacă sunt îndeplinite condiţii tehnice foarte clare: vizibilitate bună, unghi şi fundal sigure, lipsa persoanelor în zonă, distanţă controlată, animal identificat clar şi trăgător autorizat. Cu o zi în urmă, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, afirma că a văzut mulţi primari care „fug de responsabilitatea de a interveni”.

MAI MULT NEWS.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Eugen Tomac îl invită pe Ciprian Ciucu alături de el în Guvern: „Sunt dispus să fac orice compromis necesar pentru a ieși din situația în care suntem”

Eugen Tomac l-a invitat pe Ciprian Ciucu să vină alături de el în Guvern, după ce Primarul General al Capitalei l-a acuzat că aduce...

România preia președinția Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est. Oana Țoiu: „Mai multă viteză pentru bunuri, energie și oameni”

România a preluat Preşedinţia Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est, un format regional lansat în 1996, într-o ceremonie derulată la Sofia, la care...

Tomac, dispus să schimbe propunerile din Cabinet, dacă partidele au ”argumente serioase”: Sunt dispus să găsesc compromisul necesar / Nicio persoană nu este de neînlocuit / Să vină să...

Premierul desemnat, Eugen Tomac, afirmă că este dispus să schimbe oricare dintre numele din Gvuvernul pe care-l propune Parlamentului, dacă partidele au obiecţii care...

ULTIMA ORĂ