Adulții care au crescut fără supraveghere constantă nu descriu acele ore ca pe o aventură riscantă. Le descriu, pur și simplu, ca pe copilărie, notează artfulparent.com.
Biciclete lăsate pe trotuare, după-amieze fără program, conflicte rezolvate fără intervenția unui adult. Nimeni nu știa exact unde ești. Și nimeni nu intra în panică din cauza asta.
Libertatea aceea nu era lipsită de riscuri. Copiii se răneau. Unele conflicte rămâneau nerezolvate. Dar cei care au trăit-o spun că au învățat ceva dificil de definit: cum să-și conducă propriile vieți, în mic, zi de zi, fără ca răspunsul să le fie oferit de cineva.
De ce a dispărut copilăria liberă și ce a luat locul ei
Schimbarea nu a venit din date, ci din frică. Începând cu anii 1980, cazuri mediatizate de răpiri au modificat dramatic comportamentul părinților – chiar dacă riscul statistic pentru majoritatea copiilor rămânea scăzut. Școlarizarea formală s-a extins. Activitățile extrașcolare au devenit tot mai structurate. Timpul nesupravegheat a început să pară neglijență.
Odată ce suficienți părinți și-au schimbat comportamentul, copiii fără supraveghere nu mai aveau cu cine să se joace. Norma s-a schimbat, iar libertatea a dispărut nu ca o decizie conștientă, ci ca un efect cumulativ.
Ce spune cercetarea despre legătura dintre libertate și sănătatea mintală
Psihologul Peter Gray, profesor la Boston College, a documentat în Journal of Pediatrics o scădere continuă și generalizată a libertății copiilor de a se juca independent, în ultimele cinci decenii. În aceeași perioadă, ratele de anxietate și depresie în rândul tinerilor au crescut substanțial.
Psihologul social Jonathan Haidt descrie situația ca pe două tendințe opuse simultan: copiii au fost supraprotejați în lumea reală, unde au nevoie de joacă liberă și autonomie, și subprotejați online, unde nu sunt pregătiți din punct de vedere al dezvoltării. Cercetarea este corelațională, nu cauzală – dar modelul este remarcat de mai mulți specialiști.
Ce încearcă să rezolve adulții care au crescut liberi
Majoritatea celor care au trăit acea copilărie nu vor să o reproducă identic pentru propriii copii. Cunosc riscurile. Cumpără scaune auto. Știu despre comoții cerebrale. Ceea ce încearcă să clarifice este altceva: cât din supravegherea de azi este cu adevărat protectoare și cât este anxietatea adulților deghizată în siguranță pentru copii.
Există și o dimensiune de clasă socială de recunoscut. Libertatea idealizată nu era universală, era mai accesibilă în unele cartiere și structuri familiale decât în altele. Ce pentru un copil era idilă, pentru altul era lipsă de sprijin.
MAI MULT MEDIAFAX
