ANM a emis cod portocaliu de furtuni puternice. Județele lovite de ploi torențiale și vijelii

Începând de joi, ora 12:00, și până vineri, ora 10:00, sunt sub cod portocaliu județele Cluj, Alba, Hunedoara, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamț și Suceava.

De asemenea, sunt vizate zonele montane din Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu și Gorj.

În aceste zone sunt așteptate averse torențiale cu acumulări de 40-60 de litri pe metru pătrat în una până la trei ore, izolat peste 70 de litri. Vântul va sufla în rafale de 70-90 km/h, iar grindina va fi de dimensiuni medii.

Cod galben: Transilvania, Moldova, Oltenia și alte regiuni

Un cod galben este valabil de joi dimineață, ora 10:00, până vineri la aceeași oră. Vizează Transilvania, Moldova, Oltenia, sudul Banatului, cea mai mare parte a Munteniei și Maramureșului și zona montană.

Sunt prognozate averse, descărcări electrice, vijelii cu rafale de 50-70 km/h și grindină de mici dimensiuni. Cantitățile de apă vor ajunge la 20-30 de litri pe metru pătrat, izolat peste 40-50 de litri.

Vineri, furtunile continuă în Muntenia și Dobrogea

Un al doilea cod galben intră în vigoare vineri, 12 iunie, între orele 10:00 și 21:00, pentru Muntenia și Dobrogea. Sunt așteptate averse însoțite de descărcări electrice, cu acumulări de 20-30 de litri pe metru pătrat, izolat peste 40 de litri.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Ryanair, anchetată în Marea Britanie pentru o taxă aplicată părinților care călătoresc cu copiii

Autoritatea britanică de concurență (CMA) a anunțat joi deschiderea unei anchete împotriva companiei aeriene low-cost Ryanair cu privire la taxele percepute părinților pentru a...

DECIZIE Bolojan și PNL nu-l susțin pe Tomac. Parlamentarii liberali nu vor vota guvernul tehnocrat

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat că PNL a luat decizia de nu vota Guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, care susține...

Benzinăriile din Crimeea au rămas fără combustibili după o nouă serie de atacuri ucrainene cu drone

Benzinăriile din peninsula Crimeea, controlată de Rusia, au rămas joi fără benzină, în urma intensificării atacurilor ucrainene cu drone împotriva liniilor de aprovizionare din...

ULTIMA ORĂ