„E păcat că v-ați dezlegat de catarg. Nu aveți profilul lui Ulise”. Supărat pe CSM și șefa Curții Supreme, Tudor Chirilă se ceartă cu Nicușor Dan

„Să-i explice cineva doamnei Lia că nu există justiție independentă pentru că (și) EA a pus umărul mai ceva ca Dolph Lundgren în Terminator la demolarea ei, asta dacă ar fi existat vreodată. Împreună cu PSD, Dragnea, Nicolicea, Toader, Predoiu și alți peneliști de vază și colegi magistrați. Deci, neexistând justiție independentă, și asta se vede cu ochiul liber și dacă trăiești pe Marte, nu prea ai ce apăra. Cel puțin nu independența justiției, că aia nu există. Capisci, doamna Lia?
Doamna Lia se apără pe sine și pe toți cei care într-un fel sau altul beneficiază de pe urma unei justiții corupte. Poa’ să ne zică câte în lună și în stele, poa’ să asmută toate televiziunile penalilor să arunce cu rahat, cusătura e groasă și se vede.
Se văd dosarele tergiversate, se văd prescrierile, se văd violatorii eliberați înainte de termen după modificările la codurile de procedură penală, se văd corupții care rânjesc sfidător pentru că știu că există portițe fie la procurori, fie la judecători, se văd delegările ca formă de control, se văd judecătorii scoși din dosare ca să se mai reia procedurile.
Se văd și măririle salariale făcute în ciuda austerității și disperarea că pensiile speciale n-o să mai fie chiar ce au fost. Se vede reforma eșuată din justiție, încărcarea judecătorilor, a grefierilor, absurditatea kafkiană a tonelor de hârtie așteptând digitalizarea care nu mai vine.
Nerușinarea hoțului de a striga hoțul e mai evidentă ca oricând. Ce face Savonea și compania e o mineriadă. Una mai sofisticată, dar tot o mineriadă. Să dăm cu bâta în presa și cetățenii care ne critică, dar din postura de victime. Nu noi am distrus justiția, noi suntem victimele celor care iată vor să o distrugă, presă, cetățeni, ong-uri. Și atunci, pe ei, la atac, hai cu listele dușmanilor poporului.
Probabil că doamna Lia se pregătește să celebreze în weekend 36 de ani de la mineriada dim 13-14 iunie 90′ în dosarul căreia vinovatul principal a plecat de pe lumea asta nepedepsit. Sau poate dosarul nefinalizat al Revoluției. Justiția independentă pe care o apără Savonea e aia care n-a făcut nimic cu dosarul 10 august în 8 ani de zile? Sau aia care a dat sentințe după șapte ani în dosarul Colectiv, sentințe al căror cuantum s-a diminuat ulterior? Sau aia care l-a scăpat pe Marian Vanghelie (30 de milioane prejudiciu) prin prescriere sau cu ajutorul deciziilor CCR-ului aservit PSD din anii 2018 sau ăla aservit USL-ului din 2022? Nu e nevoie de răspuns, întrebările sunt retorice”.

„Mediați sau meditați?”

Tudor Chirilă îi face reproșuri și președintelui Nicușor Dan:
„Zice așa constituția României: “Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”
Păi, domnule Nicușor Dan aș vrea să vă spun și eu câteva lucruri despre societate. Societatea aia care v-a votat, nu avea încredere în stat și v-a votat pe de-o parte că nu voia un șarlatan legionaro-ceaușist cu parfum de securist drept președinte, iar unii dintre ei chiar credeau că veți face ceva pentru România onestă. Între noi fie vorba, să știți că un candidat cu promisiuni neonorate mai devreme sau mai târziu tot șarlatan se numește.
Articolul ăla din Constituție zice că trebuie să mediați între stat, adică doamna Lia și băieții și fetili ei și societate, adică ăia care v-au votat, ba chiar și ăia care nu v-au votat. Da’ io nu văd nicio mediere. Sau poate mediere înseamnă să aprobi tacit ce spune Lia sau să taci complice la linșarea jurnaliștilor pe modelul Șercan când a devoalat plagiatul lui Marinescu, ministrul ăla ale căror propuneri la parchete le-ați aprobat cu entuziasm. N-ați vrea înainte să mai mediați, să începeți să vedeți fundătura spre care ne îndreptăm și cu ajutorul dumneavoastră? Sau se supără Grindeanu? Sau vă sună Lia?
Domnule președinte faptul că o instituție a statului întocmește liste cu publicații, ong-uri sau persoane publice pe care le acuză de atac la independența justiției vă lasă rece ar trebui să dea de gândit tuturor celor care v-au votat.
Cam cum credeți că se simt cei care v-au votat primar, sătui de combinațiile Firea-Pandele de la primăria București, văzând cum reușiți să protejați un PSD care a declanșat această a doua criză politică? Un „Grindeanu carte fantomă” care ne-a scos pe toți în stradă? Ce simt oamenii care și-au pus speranța în autenticitatea promisiunilor dumneavoastră de campanie? Cum s-or simți oare magistrații de bună credință care încurajați de colegii lor care au apărut în documentarul Recorder au venit să vă vorbească despre neregulile din sistem? Ce s-a ales de marea consultare?
Nu uităm replica dumneavoastră cum că aveți de o sută de ori mai multe informații decât cetățenii. Întrebarea este ce vă oprește să le folosiți transparent? Ce vă oprește să vă îndepliniți mandatul care a ajuns la 21%? Ce vă oprește să vă exprimați îngrijorarea față de lipsa reformelor din justiție? Cum încurajați meritocrația și competența?
Revenind la justiție și mineriadele CSM din aceste zile poate că ar trebui să vă puneți o întrebare: mediați sau meditați? Peste cinci ani „m-a înfrânt sistemul” e o replică care nu va mai interesa pe nimeni. Și nici măcar nu va fi reală pentru că dacă vrei să poți rosti această replică trebuie să fi existat o luptă. Pe toți ne-a învins sistemul. Prin toți cei care au promis că luptă cu el pentru ca ulterior să fie vrăjiți. E păcat că v-ați dezlegat de catarg. Dar, e adevărat că nu aveți profilul lui Ulise. Sau poate eu mă înșel. Ce bine ar fi„, încheie Chirilă.
MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Un chinez a dat avansul pentru un apartament la etajul 34. După patru ani, a aflat că blocul avea doar 32 de etaje

Un bărbat chinez a cumpărat un apartament la etajul 34 al unui bloc nou construit, pentru ca, patru ani mai târziu, să afle că...

Un chinez a dat avansul pentru un apartament la etajul 34. După patru ani, a aflat că blocul avea doar 32 de etaje

Un bărbat chinez a cumpărat un apartament la etajul 34 al unui bloc nou construit, pentru ca, patru ani mai târziu, să afle că...

Litoralul din Odesa se redeschide pentru turiști

Anunțul a fost făcut joi de guvernatorul regiunii Odesa, Ivan Kiper, care a precizat că decizia a fost luată după mai multe verificări efectuate...

ULTIMA ORĂ