Knicks, revenire istorică în meciul 4 din Finala NBA. Învinge la un punct pe Spurs și conduce cu 3-1 la general

Formația din New York a stabilit un nou record pentru cea mai mare revenire din istoria Finalelor NBA, după ce a fost condusă la un moment dat cu 29 de puncte.

Spurs au dominat prima jumătate și a intrat la pauză cu un avantaj confortabil, 76-49, după două sferturi aproape perfecte. Texanii au câștigat primul sfert cu 41-22 și l-au adjudecat și pe al doilea, 35-27, lăsând impresia că vor egala situația la general.

Totul s-a schimbat însă după pauză. Knicks au început revenirea în sfertul al treilea, câștigat cu 26-14, iar în ultimele 12 minute au continuat să reducă diferența, impunându-se cu 32-16.

Cu doar câteva secunde înainte de final, gazdele au trecut pentru prima dată la conducere și au rezistat ultimului atac al celor de la San Antonio pentru a obține o victorie dramatică, 107-106.

Final incendiar

Momentul-cheie al meciului s-a consumat cu 1 minut și 47 de secunde înainte de final. Victor Wembanyama, marele star al celor de la Spurs, a avut șansa de a-și duce echipa la trei puncte avantaj, însă a ratat ambele aruncări libere.

Knicks a profitat imediat, iar cu doar 1,2 secunde rămase pe tabelă, OG Anunoby a marcat coșul victoriei după o recuperare ofensivă, stabilind scorul final, 107-106. Anunoby a încheiat cu 33 de puncte.

Marea vedetă a echipei din New York, Jalen Brunson, a adăugat 36 de puncte, 5 recuperări și 7 pase decisive.

Pentru Wembanyama, seara a fost una contradictorie. Francezul de 2,24 metri a terminat partida cu 24 de puncte și 13 recuperări, însă a fost limitat la doar opt puncte în partea secundă.

Succesul îi duce pe Knicks la 3-1 la general în seria disputată după sistemul cel mai bun din șapte meciuri. Knicks ajunge la o victorie distanță de primul său titlu NBA după mai bine de jumătate de secol.

Meciul 5 va avea loc la San Antonio, sâmbătă noapte, unde Spurs vor încerca să evite eliminarea și să prelungească finala.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Listarea la bursă a SpaceX îl va face pe Elon Musk mai bogat decât aproape jumătate din populaţia lumii la un loc

Magnatul Elon Musk va fi mai bogat decât 46% dintre locuitorii lumii - aproximativ 3,8 miliarde de oameni - la un loc, odată cu...

Listarea la bursă a SpaceX îl va face pe Elon Musk mai bogat decât aproape jumătate din populaţia lumii la un loc

Magnatul Elon Musk va fi mai bogat decât 46% dintre locuitorii lumii - aproximativ 3,8 miliarde de oameni - la un loc, odată cu...

La Cocoș continuă extinderea în România și deschide un nou magazin, la Oradea

Lanțul de magazine românești La Cocoș își consolidează prezența la nivel național prin deschiderea unui nou magazin în Oradea.

ULTIMA ORĂ