Parlamentul European va testa în sesiunea plenară din iunie noi reguli prin care să fie redus numărul locurilor goale din sala de plen, pentru a îmbunătăți participarea eurodeputaților la dezbateri, potrivit Euronews.
Decizia a fost luată miercuri de președinții grupurilor politice din Parlamentul European, în urma unei solicitări făcute anul trecut de președinta Roberta Metsola. Atunci, aceasta a cerut propuneri pentru ca dezbaterile să devină mai scurte.
Una dintre principalele schimbări este introducerea unui interval pentru fiecare dezbatere, cu oră fixă de început și de final.
În prezent, discuțiile se pot prelungi frecvent peste program, ceea ce duce uneori la întârzieri în întregul program al zilei și la dezbateri târzii, cu prezență redusă, de multe ori doar din partea eurodeputaților înscriși la cuvânt.
Pentru sesiunea din 15-18 iunie, au fost deja stabilite limite de timp: până la ora 20:30 luni, până la ora 19:00 marți și miercuri și până la ora 16:00 joi.


