UE ar fi trebuit să fie mai transparentă față de public privind contractele de achiziție de vaccinuri Covid, afirmă un avocat al CJUE

Avocatul general al Curții de Justiție a UE, Athanasios Rantos, a afirmat joi că oficialii Comisiei Europene ar fi trebuit să fie mai transparenți față de public privind contractele de achiziție de vaccinuri împotriva Covid-19.

Potrivit unui comunicat de presă al CJUE, Rantos a subliniat că era imposibil de stabilit dacă membrii personalului Comisiei care au negociat aceste contracte au fost imparțiali, având în vedere că executivul UE a publicat doar „versiuni anonimizate ale declarațiilor de absență a conflictului de interese”, relatează POLITICO.

Poziția avocaților Comisiei Europene

Pe de altă parte, avocații Comisiei Europene au susținut în luna martie, în fața Curții de Justiție a UE, că dezvăluirea identității celor care au negociat contracte de achiziții de vaccinuri ar fi putut să-i expună la abuzuri din partea „teoreticienilor conspirației”.

Informația vine în contextul în care Comisia a semnat șase acorduri de achiziție anticipată cu companii farmaceutice în timpul pandemiei de Covid-19, în 2020 și 2021. Contractele prevedeau achiziția unui număr stabilit de doze de vaccin pentru cetățenii europeni, ca parte a abordării la nivel de bloc a UE pentru combaterea virusului.

Mai mulți deputați europeni din Partidul Verzilor au solicitat mai multe informații despre modul în care au fost negociate acele contracte, în valoare de milioane de euro. Totuși, Comisia a publicat anumite informații, însă a eliminat numele persoanelor implicate în negocieri, precum și anumite clauze contractuale.

Drept urmare, deputații din Partidul Verzilor au dat în judecată Comisia, iar Tribunalul Uniunii Europene (o instanță inferioară) a stabilit că executivul UE ar fi trebuit să furnizeze mai multe detalii despre contractele și despre persoanele care le-au negociat.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Polițistă moartă după ce a fost lovită de o mașină când intervenea la un accident rutier

Agenta Jess Turnbull, care s-a alăturat forțelor de ordine în septembrie, a fost chemată la un incident pe A189 lângă Cramlington, Northumberland, luni, în...

Taiwanul acuză nave chineze de pătrunderea pentru prima oară în apele Insulei Taiping, cea mai mare din arhipelagul Spratly, disputat, la Marea Chinei de Sud

Autorităţile taiwaneze anunţă joi că nave chineze au pătruns - pentru prima oară - în apele Insulei Taiping, cea mai mare insulă din arhipelagul...

Superliga 2025-2026: raport la final de sezon / 792 de goluri marcate, regula 5+6, investiţii record în academii

Federaţia Română de Fotbal, prin FRF Intelligence Centre şi Professional Club Services, a prezentat un raport al Superligii la finalul ediţiei 2025-2026, o analiză...

ULTIMA ORĂ