Parlamentul din Italia a votat joi o rezoluție care ar permite ridicarea treptată a sancțiunilor impuse Rusiei după rezolvarea conflictului din Ucraina. Documentul a fost supus la vot în contextul în care la summitul UE programat pentru 18-19 iunie urmează să se aprobe cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni pentru Rusia.
Acest vot, care a fost adoptat cu 170 de voturi pentru, 138 împotrivă și 3 abțineri, reprezintă o schimbare majoră de dinamică politică la nivel european. Principalul argument al parlamentarilor italieni este redefinirea rolului restricțiilor economice. În loc să fie doar un instrument de pedepsire, sancțiunile ar trebui folosite în schimb ca un stimulent și instrument de negociere pentru pace.
Deși a aprobat acest plan post-conflict, Italia își menține în paralel angajamentele curente de securitate și asistență acordată Ucrainei, dar caută însă o cale diplomatică de ieșire din acest blocaj economic. Guvernul de la Roma s-a angajat să acționeze în toate direcțiile pentru „o pace durabilă și sustenabilă în Ucraina, respectând pe deplin suveranitatea și independența sa”.
Potrivit proiectului, ridicarea sancțiunilor nu se va face imediat, ci treptat și condiționat în funcție de pașii făcuți pentru oprirea definitivă a războiului. Această decizie a venit după ce mediul de afaceri italian a făcut presiuni deoarece companiile locale suferă pierderi masive din cauza blocajelor comerciale cu piața rusă.
MAI MULT GANDUL.RO




