Kaja Kallas reacționează la propunerea franceză privind desființarea serviciului diplomatic al UE. Cum își apără instituția

Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, răspunde unui document al guvernului francez, aflat în discuție, care propunea opțiuni radicale pentru Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), printre care și trecerea acestuia sub controlul complet al Comisiei Europene.

Într-un e-mail transmis celor 5.000 de angajați, care a fost văzut de POLITICO, șefa diplomației UE a insistat că SEAE  „a adus valoare adăugată” blocului.

„Aș dori să subliniez câtă valoare adăugată am adus Europei ca echipă, mai ales într-un moment în care un război pe scară largă face ravagii în Europa”, a spus Kallas în e-mailul său, potrivit sursei citate.

„Relația dintre SEAE, Comisie și statele membre a fost discutată încă de la înființarea Serviciului. Având în vedere provocările geopolitice fără precedent cu care ne confruntăm, este firesc ca aceste discuții să atragă o atenție reînnoită și să capete o intensitate mai mare”, a mai scris Kallas în e-mail, conform POLITICO.

Totodată, ea a menționat că va discuta ideile de reformă în cadrul unei reuniuni informale a miniștrilor de externe după vară.

Țările UE iau în calcul „dezmembrarea” serviciului diplomatic al Uniunii

Financial Times a relatat joi despre documentul intern, care indică trei opțiuni pentru reformarea SEAE: aducerea acestuia în întregime sub autoritatea Comisiei, transferarea funcțiilor sale cheie către Consiliul UE și consolidarea rolului lui Kallas.

Potrivit surselor FT, unele țări sunt nemulțumite și de faptul că șefa diplomației, Kaja Kallas, pare să-și exprime propriile opinii cu privire la chestiuni precum relațiile UE-China sau a avansat propuneri fără aprobarea statelor UE.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Accident de muncă mortal la Cariera Jilț Nord. Un angajat a căzut de la șapte metri și a fost lovit de un element metalic

Un angajat al Carierei Jilţ Nord din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) a murit, vineri, după ce a căzut de la o înălţime de...

Directoarea unei școli din Buzău, prinsă când lua o mită de 10.000 de lei după ce a oferit contracte de achiziții

Directoarea unei școli gimnaziale din județul Buzău a fost plasată în arest la domiciliu pentru 30 de zile, după ce a fost prinsă în...

CM 2026. O țară a ieftinit berea cu 20% pe durata Campionatului Mondial de Fotbal

Preşedintele Ecuadorului, Daniel Noboa, a anunţat că berea, cea mai populară băutură alcoolizată din această ţară, se ieftinește cu 20% pe durata Mondialului 2026.

ULTIMA ORĂ