Marian Coman a lansat joi seară, 11 iunie 2026, la Heavy Yard București, ultimul volum al trilogiei „Haiganu”, o serie care mută basmul românesc într-o zonă de dark fantasy contemporan. În dialog cu scriitoarea și conferențiara Cristina Bogdan, autorul a vorbit despre blocajul revenirii la propria lume ficțională, despre mitologia locală ca materie literară și despre felul în care conflictele armate din jurul nostru au făcut ca fantasticul să semene tot mai mult cu realitatea.
Seara a avut aerul unei întâlniri așteptate îndelung. În fața publicului venit în număr mare, Marian Coman a vorbit despre finalizarea unei serii pe care a purtat-o cu sine ani la rând și despre dificultatea de a reveni într-un univers pe care îl lăsase, pentru o vreme, în urmă.
„Întâi de toate vreau să vă mulțumesc că ați venit în seara asta aici, în număr atât de mare. Sunt copleșit și emoționat”, a spus Marian Coman la începutul întâlnirii. Apoi a numit sentimentul care îl însoțește odată cu încheierea trilogiei: „Mă simt eliberat de o mare povară.”
O lume dusă până la capăt
În fața publicului, Marian Coman a vorbit despre anii în care universul „Haiganu” a rămas neterminat și despre teama că ultimul roman ar putea să nu mai fie scris niciodată. Autorul a mărturisit că, la un moment dat, finalizarea seriei părea improbabilă.
„A fost momentul în care, nu vă ascund, am crezut că nu mai e posibil, că nu mai am timp pentru ea și că nu mai pot să termin”, a spus scriitorul.
Întoarcerea la „Haiganu” nu a însemnat doar reluarea unei povești. A fost și revenirea la personaje ale căror voci se îndepărtaseră de autor. Marian Coman a povestit că, după ani de pauză, nu mai găsea nici drumul spre lumea ficțională, nici felul în care personajele ar fi trebuit să vorbească și să acționeze.
„Nu mai găseam vocile personajelor mele, nu mă mai găseam nici pe mine. Mi-a fost foarte greu”, a spus autorul.
În acel punct, a recunoscut el, era pregătit să abandoneze proiectul și să accepte că trilogia va rămâne o poveste neterminată.
Blocajul de la Oradea și cheia ultimului roman
Eli Bădică a dus discuția spre felul în care Marian Coman s-a întors efectiv la acest univers după ce lucrase în alte direcții literare. Autorul a povestit că se mutase la Oradea pentru o lună, convins că va scrie repede un roman scurt, de cel mult 200 de pagini, prin care să încheie seria.
Planul s-a lovit însă de un blocaj total.
„M-am așezat la birou, în noua mea cameră din Oradea, și mă uitam la monitor ca broasca la polizor”, a spus Marian Coman.
După două săptămâni, nu scrisese niciun rând. Nu mai știa ce vor personajele, încotro trebuie să meargă povestea sau ce gândise cu ani în urmă. Ieșirea din blocaj a venit când a înțeles că ultimul volum trebuia să coboare mai adânc în trecutul propriei lumi.
„Mi-am dat seama că trebuie să fac un prequel la povestea lui Haiganu în cel de-al treilea roman. Și, în momentul acela, am găsit cheia”, a explicat scriitorul.
Această soluție a complicat însă proiectul. Pe lângă lumea deja construită, autorul a fost nevoit să creeze încă una: lumea zeilor, lumea de dinaintea lui Haiganu. Astfel, ultimul volum a devenit și o explorare a originilor universului ficțional.
De la „Harap Alb continuă” la basmul modern
Seria „Haiganu” s-a născut în contextul revistei „Harap Alb continuă”, proiect care propunea o continuare modernă, în cheie fantasy, a lumii lui Ion Creangă. Marian Coman a intrat inițial în proiect cu intenția de a scrie o povestire plasată cu sute de ani înaintea basmului „Harap-Alb”.
„Trebuia să scriu un short story”, a spus Marian Coman. În timp, acel text s-a transformat într-o trilogie. Autorul a explicat că îl interesa, încă de atunci, ideea de sincronizare a literaturii române cu literatura fantasy mondială.
„Noi nu eram sincronizați cu literatura fantasy mondială. Noi nu aveam acest dark fantasy”, a spus scriitorul.
Miza seriei a fost, așadar, construirea unui fantasy de extracție românească, nu prin folosirea decorativă a basmelor sau a folclorului, ci prin transformarea lor într-o lume coerentă, întunecată și vie.
„Eu nu am dorit să scriu un fantasy de extracție românească doar de formă”, a explicat Marian Coman. Autorul a spus că, așa cum George R.R. Martin și-a sprijinit lumea pe istoria Marii Britanii, iar J.R.R. Tolkien pe mitologia nordică, el a încercat să construiască pornind de la basmele, mitologia locală, cântecele și folclorul românesc.
„Am citit ce mi-a plăcut, m-am jucat cu ce-am avut”
În discuția despre documentare, Marian Coman a precizat că seria nu trebuie citită ca o lucrare academică, ci ca o poveste modernă ridicată pe o fundație veche. Autorul a folosit basme, cronici, legende, mitologii locale și forme arhaice de limbaj, însă nu a urmărit reconstituirea fidelă a unei tradiții, ci crearea unei lumi proprii.
El a vorbit despre dificultatea de a construi un fantasy românesc în lipsa unei tradiții scrise foarte întinse, comparabile cu cele pe care le-au avut la dispoziție alți autori fantasy din spații culturale diferite.
„Noi nu avem literatură întinsă pe mii de ani, nu avem texte scrise foarte, foarte vechi”, a spus Marian Coman. De aceea, a adăugat el, a fost nevoie să lucreze cu legende, povești orale, mitologii și reinterpretări.
Cronicile i-au fost utile mai ales pentru limbaj. Autorul a folosit ritmul și structura lor pentru a da credibilitate cronicilor ficționale din romane.
„A fost un efort de documentare, dar a fost mai degrabă o joacă”, a spus Marian Coman. „Am citit ce mi-a plăcut, m-am jucat cu ce-am avut și din asta au ieșit cărțile.”
Când fantasticul se apropie de realitate
Marian Coman a legat scrierea ultimului volum de violența lumii contemporane. În timpul lucrului la roman, realitatea din jur – războaiele, imaginile cu oameni uciși, copiii care mor – a început să se suprapună peste întunericul ficțiunii.
„Senzația asta că nu mai scriu despre o lume fantastică, ci că scriu despre lumea de lângă noi, doar că cu o mască pe ea”, a spus autorul.
El a vorbit despre războiul din Ucraina, despre Orientul Mijlociu și despre alte zone în care violența face ca lumea reală să semene cu lumile sumbre din literatură.
„Sunt copii care mor în Ucraina, așa cum mor în poveștile mele. Sunt oameni care nu mai țin cont de nimic, așa cum se întâmplă în poveștile mele”, a spus Marian Coman.
În acest context, fantasticul nu mai funcționează ca o evadare, ci ca o mască prin care realitatea devine mai vizibilă. Ultimul volum al trilogiei capătă astfel o miză mai apăsată: vorbește despre zei, lumi vechi și personaje fabuloase, dar și despre frica, violența și fragilitatea prezentului.
„Nu mai scriu, de fapt, o poveste despre zei, ci scriu povestea lumii în care trăim, dar filtrată printr-o mască fantastică”, a spus autorul.
Cristina Bogdan: „Un fantasy care merge spre zona filozofică”
Scriitoarea și conferențiara Cristina Bogdan a vorbit despre prima ei întâlnire integrală cu trilogia și despre surpriza lecturii. Deși cunoștea alte cărți ale lui Marian Coman, lectura seriei „Haiganu” i-a arătat un autor care duce fantasy-ul într-o zonă mai gravă, mai meditativă.
„E un fantasy care merge spre zona filozofică, meditativă, pune niște întrebări”, a spus Cristina Bogdan.
Ea a subliniat că ultimul volum păstrează universul și personajele construite în primele două cărți, dar nu închide povestea într-un mod definitiv. Finalul lasă cititorul cu întrebări, iar această deschidere este, în opinia sa, un semn al literaturii puternice.
„Aș spune că Marian a încheiat și n-a încheiat povestea, pentru că, de fapt, ne lasă cu foarte multe întrebări”, a spus Cristina Bogdan.
O lume a ambiguității
Cristina Bogdan a insistat asupra felului în care Marian Coman construiește tensiunea și ambiguitatea.
Această ambiguitate se vede și în construcția personajelor. În „Haiganu”, ele nu pot fi împărțite simplu între bine și rău. Pornind de la structuri ale basmului tradițional, seria ajunge într-o zonă mult mai nuanțată, în care fiecare personaj își păstrează umbrele, fisurile și contradicțiile.
„La Marian, aproape niciodată personajele nu sunt complet rele sau complet bune”, a spus Cristina Bogdan.
În felul acesta, lupta clasică dintre bine și rău, atât de clară în basmul tradițional, este rescrisă într-o cheie contemporană, mai întunecată și mai instabilă.
Un alchimist al basmelor, cronicilor și mitologiilor locale
Cristina Bogdan a descris literatura lui Marian Coman ca pe o formă de alchimie. În opinia sa, autorul adună elemente din zone diferite — mitologie antică, folclor românesc și est-european, cronici, basme, rituri, fantasy modern – și le topește într-un limbaj propriu.
„Marian face un fel de muncă de alchimist”, a spus ea. „Adună foarte multe lucruri, foarte multe tipuri de elemente din zone diferite, inclusiv din fantasy, și le topește pe toate pentru a scoate un nou tip de limbaj.”
În seria „Haiganu”, Cristina Bogdan a identificat trimiteri la imaginarul dacic, la personaje fantastice din folclor, la rituri ale spațiului românesc și sud-est european, la structuri de cronică și la cadențe care amintesc uneori de rugăciune sau psalm.
Ea a comparat universul construit de Marian Coman cu o „cameră a minunilor”, în care elemente vechi, reinventate și ficționalizate sunt puse laolaltă pentru a crea o lume nouă.
Ce este seria „Haiganu” și unde poate fi comandată
„Haiganu” este trilogia dark fantasy a lui Marian Coman, publicată la imprintul n’autor al Editurii Nemira. Seria cuprinde volumele „Fluviul Șoaptelor”, „Furia Oarbă” și „Tristețea Zeilor”, acesta din urmă fiind cartea care încheie trilogia.
Universul seriei pornește de la o fundație desprinsă din basmul românesc și din lumea lui Creangă, dar se dezvoltă într-o direcție întunecată, cu zei decăzuți, războaie, superstiții, cronici inventate, mituri locale și personaje aflate între lumi. Basmul nu este reluat nostalgic, ci mutat într-un imaginar contemporan, în care binele și răul se amestecă, iar violența ficțiunii ajunge să semene cu violența prezentului.
Romanul „Tristețea Zeilor”, al treilea volum al seriei, poate fi comandat de pe site-ul Editurii Nemira. Tot acolo este disponibil și pachetul cu toate cele trei volume ale seriei „Haiganu”.
MAI MULT MEDIAFAX
