Nu ignora asta înainte de zborul cu avionul. Semnul banal care poate ascunde o urgență medicală

Un medic avertizează asupra aspectelor de care trebuie să ținem seama înainte să ne îmbarcăm într-un avion.

Milioane de oameni zboară în această vară și specialistul în boli vasculare spune că turiștii nu ar trebui să ignore unele simptome, care pot deveni chiar o urgență medicală, scrie Daily Mirror.

Radiologul Mark Regi spune că zborul (mai ales pe distanțe mari) poate pune presiune în plus asupra sistemului circulator, deoarece pasagerii nu se vor mișca pentru o perioadă lungă de timp.

Oamenii cu probleme de circulație sau varice sunt mai predispuși riscului de DVT (tromboză venoasă profundă), un cheag de sânge localizat, de obicei, în picior.

„Pentru cei mai mulți oameni, puțină mișcare în cabină și o pereche de ciorapi compresivi vor fi suficiente, dar trebuie să fim mereu atenți la eventualele probleme de sănătate”.

Nu ignora asta înainte de zborul cu avionul

Anul trecut, influencerița Molly-Mae Hague a povestit cum ar fi suferit un cheag de sânge, după ce a avut o durere severă în picior, după un zbor din Dubai. După ce a fost dusă de urgență la spital, medicii au liniștit-o, însă, pe fosta vedetă de la Love Island.

„Trebuie să luăm foarte în serios aceste simptome, la orice vârstă”, a avertizat Hague.

Simptomele trombozei venoase profunde includ o durere apăsătoare în picior, vene umflate și pielea din jurul zonei afectate va avea o culoare roșie-albastră sau chiar mai întunecată.

Dr. Regi explică: „Dacă umflătura nu dispare după zbor și te doare piciorul sau ai crampe, ar fi bine să mergi imediat la spital.

Această boală poate fi foarte gravă, așa că fii cu ochii pe orice modificare. Dacă nu mai poți să respiri sau ai dureri în piept, alături de aceste simptome, caută de urgență ajutor medical: ar putea fi semnul că un cheg a ajuns la plămâni!”

„Cei care știu deja că au probleme cu circulația, de exemplu cei cu varice, ar trebui să se miște în timpul zborurilor lungi. Venele „încurcate” pot bloca circula sângelui, dacă avem perioade îndelungate de imobilitate”.

Nu uitați acasă ciorapii compresivi

Medicul recomandă ciorapii medicali compresivi, dacă avem probleme cu varicele.

Specialistul mai spune că, deseori, venele varicoase sunt considerate doar o problemă estetică, dar ar trebui tratate ca una medicală, care necesită tratament.

„Venele varicoase îți arată că nu funcționează corespunzător. Tratamentele sunt disponibile pentru asemenea afecțiuni. De exemplu, Ablația endovenoasă cu laser (EVLA) este o procedură minim invazivă care folosește energia laser pentru a închide venele afectate, tratând totodată cauza din spatele venelor varicoase”.

Senior patient telling doctor about pain in his leg

Sursa foto: Envato (caracter ilustrativ)

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Nicușor Dan a promulgat legea privind participarea României la programul european de apărare SAFE

Președintele Nicușor Dan a promulgat vineri legea care aprobă măsurile necesare pentru punerea în aplicare a programului european SAFE, un instrument prin care statele...

Medvedev îi „mărunțește” pe Starmer, Merz, și Ursula von der Leyen într-un clip AI de Ziua Rusiei

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, celebru pentru amenințările sale regulate la adresa Europei, a publicat un videoclip generat cu ajutorul...

Vilele de protocol ale demnitarilor. RAAPPS: contracte de pe vremea lui Ceaușescu, apartamente ocupate ilegal și chirii modice

Autoritatea care se ocupă cu locuințele statului a publicat detalii despre imobilele închiriate demnitarilor. Deși numele și funcțiile sunt în continuare ținute la secret,...

ULTIMA ORĂ