Participanții la asaltul Capitoliului SUA ar putea cere despăgubiri de la statul american. Noua strategie a aliaților lui Donald Trump

Deși Departamentul Justiției a declarat că a renunțat la planurile privind fondul de „militarizare” în valoare de 1,8 miliarde de dolari propus de președintele Donald Trump, unii dintre aliații săi își îndreaptă atenția către o altă modalitate de a acorda compensații susținătorilor săi, inclusiv celor care au participat la revolta din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliul SUA. Cea mai viabilă cale, potrivit aliaților lui Trump și experților juridici, ar putea implica despăgubirea acestor loialiști în temeiul unei legi din 1946 numită „Federal Tort Claims Act”. Această măsură permite persoanelor să depună plângeri administrative – și, ulterior, să intenteze procese – împotriva guvernului SUA pentru presupuse fapte ilicite, care pot fi apoi soluționate pe cale extrajudiciară, arată Reuters.

MAI MULT DIGI 24

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Elveția ar putea limita prin Constituție numărul locuitorilor la zece milioane printr-un referendum ce are loc duminică

La inițiativa extremei drepte, elvețienii sunt chemați la urne pentru a vota duminică într-un referendum prin care vor fi introduse reguli mai dure în...

Tatăl lui Eissat vrea să cumpere UTA. Primăria Municipiului Arad confirmă discuţiile privind o posibilă preluare a clubului

Primăria Municipiului Arad a confirmat, vineri, că în cursul acestei săptămâni a avut loc o întâlnire între primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, şi omul...

UE va îngreuna suspendarea taxei pe emisiile de carbon aplicate importurilor. România s-a opus

Miniștrii economiei din UE au aprobat planurile cu o majoritate de voturi, în ciuda faptului că țări precum Slovacia, România și Lituania au refuzat...

ULTIMA ORĂ