UPDATE
Prefectul USR de Timiș și-a înaintat demisia, ca urmare a articolelor apărute în presă, potrivit cărora procurori ai Parchetului European, instituție la a cărei conducere se află Laura Codruța-Kovesi, investighează o posibilă fraudă cu bani europeni.
„Mi-am înaintat demisia din funcția de prefect al județului Timiș. Decizia îmi aparține mie și doar mie.
Instituția Prefectului reprezintă guvernul român în teritoriu, nu o persoană. Nu voi permite ca o anchetă care vizează un proiect derulat de o asociație de a mea în trecut, prin Gal Freidorf, să devină o problemă a instituției pe care am condus-o.
Există o plângere pe care procurorii Parchetului European au obligația legală să o verifice. Ancheta este la început. La final, se va stabili dacă am vreo calitate în acest dosar și sunt convinsă că răspunsul va confirma ce spun acum: nu am nimic de ascuns, sunt nevinovată.
Acum am nevoie de toată energia pentru a-mi proteja familia și a-mi apăra demnitatea. O voi face ca cetățean, nu din funcție.
Le mulțumesc colegilor din Instituția Prefectului – Județul Timiș pentru profesionalism și colaborare. Am făcut împreună multe lucruri bune pentru comunitatea în care am fost tot timpul prezentă.
Rămân la dispoziția anchetatorilor, așa cum am fost de la prima oră”, scrie aceasta pe contul personal de socializare.
UPDATE
Prefectul USR de Timiș Cornelia Micicoi reacționează ca urmare a materialelor apărute în presă.
Ea arată, într-o postare pe Facebook, că descinderile procurorilor EPPO, atât la domiciliul său, cât și la firma sa, fac parte dintr-o procedură-standard a anchetei.
„Ca urmare a materialelor apărute astăzi în presă, aduc următoarele precizări:
În cazul anchetei derulate de procurorii Parchetului European, este vorba despre verificări procedurale, într-un dosar în care nu dețin nici măcar calitatea de martor, nu am fost citată și nu mi s-au adus la cunoștință acuzații de către organele de cercetare.
Nu a existat premisa să dețin sau să nu pun la dispoziție documente necesare anchetei. Nici la biroul asociației, nici la domiciliul propriu nu au fost găsite dovezi care să confirme acuzațiile ipotetice apărute în spațiul public, prin intermediul unor publicații.
Proiectul „Servicii de ocupare si integrare profesională pentru persoane în risc, marginalizate din teritoriul GAL Freidorf” a fost derulat de asociația Pro Office, condusă de mine la vremea respectivă, fără ca eu să fiu manager de proiect.
Singura problemă constatată pe parcursul implementării proiectului a fost o măsură de restituire a unei sume considerate ca fiind alocată unor cheltuieli neeligibile prin proiect, suma fiind restituită în termenul legal stabilit.
Implementarea proiectului a fost verificată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Atât Raportul misiunii de verificare la fața locului, întocmit la data de 21.08.2024, cât și Raportul misiunii de verificare ex-post, întocmit la data de 19.05.2025, confirmă că asociația a respectat cerințele proiectului, în raport cu asumările din cererea de finanțare.
Modalitatea în care materialele apărute în presă fac referire la un posibil prejudiciu reprezintă o prezentare denaturată a faptelor. În realitate, nu se poate stabili un prejudiciu decât de către instanță, după finalizarea cercetărilor, dacă dosarul ajunge în instanță.
Banii din bugetul proiectului au fost utilizați conform cerințelor din cererea de finanțare, așa cum rezultă și din concluziile rapoartelor de verificare.
Vehicularea în spațiul public a unor informații prezentate trunchiat sau interpretate tendențios reprezintă o formă de manipulare pentru a masca interese politice majore. Este un demers periculos care periclitează credibilitatea unor instituții publice, dar și încrederea pe care cetățenii ar trebui să o poată avea în informațiile apărute în presă”, scrie aceasta.
Știrea inițială
Procurorii Parchetului European (EPPO) coordonați de Laura Codruța Kovesi au efectuat vineri dimineață mai multe percheziții în județul Timiș, inclusiv la locuința prefectului USR de Timiș, Cornelia Elena Micicoi, într-un dosar care vizează suspiciuni de fraudă cu fonduri europene, potrivit opiniatimisoarei.ro.
Din informațiil apărute în anchetă, reiese că procurorii cercetează modul în care ar fi fost utilizate fonduri europene destinate unor cursuri de formare pentru persoane defavorizate. Surse apropiate investigației susțin că prejudiciul estimat în dosar se ridică la câteva sute de mii de euro.
Percheziții la locuință și la firmă
În total, anchetatorii EPPO au desfășurat 11 percheziții în județul Timiș, la persoane suspectate de implicare în fraude cu bani europeni.
Cercetările vizează infracțiuni grave, printre care constituirea unui grup infracțional organizat, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals și obținerea ilegală de fonduri europene.
Perchezițiile au avut loc atât la locuința prefectului, situată într-un cartier rezidențial de lângă Timișoara, cât și la sediul firmei pe care Cornelia Elena Micicoi a condus-o înainte de a ocupa funcția de prefect.
„Eu sunt la dispoziție”
„Este un proiect pe care asociația pe care am fondat-o l-a derulat prin GAL-ul Freidorf. Nu știu mai multe să vă spun. N-am fost manager de proiect… Asociația pe care am fondat-o eu, și o vreme am condus-o, a derulat acest proiect. Ceva cu formare profesională sau ceva de genu’ ăsta… Parchetul European își face datoria… am ieșit cu 3 hârtii din casă. (…) Eu sunt deschisă”, a declarat prefectul de Timiș pentru sursa citată.
Întrebată dacă există acuzații formulate direct împotriva sa, Cornelia Elena Micicoi a negat acest lucru.
„La adresa mea, sigur nu. Eu sunt la dispoziție și mi se pare normal să fiu la dispoziția autorităților. Așa făceam și înainte, nu doar acum că am o oarecare funcție. Nu mi-au fost solicitate documente mie personal”, a afirmat aceasta.
Anchetatorii au verificat și mașina prefecturii aflată în curtea locuinței, precum și autoturismul personal al prefectului, parcat la Palatul Administrativ din Timișoara.
Până la această oră, Parchetul European nu a transmis un comunicat oficial privind rezultatele perchezițiilor sau eventualele măsuri dispuse în dosar.
MAI MULT MEDIAFAX