Renault, Volkswagen și Stellantis cer un plan „Made in EU” pentru a apăra industria auto europeană

În propunerile transmise vineri europarlamentarilor și factorilor de decizie de la Bruxelles, cei trei constructori auto, care reprezintă împreună peste 60% din producția de vehicule din UE, au cerut un cadru clar prin care să fie sprijinite companiile care produc local și păstrează activitățile de inginerie auto în Europa, potrivit Financial Times.

Ce propun Renault, VW și Stellantis

„Vrem să ne asigurăm că Europa rămâne o putere globală în industria auto”, au transmis cele trei grupuri într-o declarație comună. „Avem nevoie de un mecanism care să favorizeze mașinile și industria europeană (…) iar acest mecanism trebuie să fie simplu, ușor de implementat și de controlat”.

Potrivit propunerilor aflate acum pe masa UE, mașinile destinate flotelor companiilor și vehiculele electrice mici ar trebui să fie asamblate în blocul comunitar pentru a putea beneficia de achiziții publice și subvenții. Bruxelles-ul propune și ca 70% dintre componentele auto să fie produse local, fără a include bateriile.

Mai mulți constructori auto, printre care Toyota, Jaguar Land Rover și Honda, au criticat aria geografică a propunerilor. Aceștia spun că regulile ar exclude componentele produse în Regatul Unit, Japonia și Turcia. Ei avertizează și că noile cerințe ar putea crește costurile de conformare, făcând mașinile produse în Europa și mai scumpe pentru consumatori.

„Europa nu se închide”

În documentul transmis vineri, Volkswagen, Stellantis și Renault au cerut reguli mai simple: 70% dintre vehiculele produse în UE să conțină 70% componente locale, provenite din cele 27 de state membre, precum și din Islanda, Liechtenstein și Norvegia.

Restul de 30% ar putea proveni din afara Europei, un raport pe care cele trei companii îl consideră „corect”, dar care va fi probabil contestat de producătorii auto din afara Europei.

„Europa nu se închide”, au transmis cele trei grupuri. „Europa doar oprește tendința de externalizare suplimentară a producției industriale către țări terțe”.

Companiile au mai spus că definiția „Made in EU” ar trebui să includă nu doar asamblarea mașinilor, ci și ingineria, cercetarea și dezvoltarea.

Cele trei grupuri cer și extinderea beneficiilor acordate constructorilor auto, pentru a compensa costurile mai mari ale producției în Europa, unde energia și forța de muncă sunt mai scumpe decât în țări precum Turcia și Maroc.

Un punct sensibil al strategiei UE va fi producția de baterii, componentă esențială și foarte costisitoare a vehiculelor electrice. În prezent, lanțurile de aprovizionare pentru baterii sunt dominate de producătorii chinezi.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Portughezul Jose Mourinho a semnat pentru trei ani cu Real Madrid

Conform așteptărilor, lusitanul a fost numit în funcția de antrenor al echipei de fotbal Real Madrid. Mourinho a semnat o înțelegere până în iunie...

Portughezul Jose Mourinho a semnat pentru trei ani cu Real Madrid

Conform așteptărilor, lusitanul a fost numit în funcția de antrenor al echipei de fotbal Real Madrid. Mourinho a semnat o înțelegere până în iunie...

Rețea de proxenetism condusă de un elev de 16 ani: cum a ajuns o fată de 15 ani să fie exploatată sexual

Anchetatorii susțin că, după ce s-a apropiat de adolescent în toamna anului 2025, victima a ajuns să fie exploatată sexual. Până atunci, adolescenta avusese...

ULTIMA ORĂ