Bolojan: „Astăzi ne înclinăm în fața victimelor Mineriadei”. Ce spune premierul interimar despre „România democratică”

„În urmă cu 36 de ani, România a trăit unul dintre cele mai dureroase momente ale începutului său democratic. Mineriada din 13-15 iunie 1990 a însemnat violență împotriva propriilor cetățeni”, a transmis Bolojan, pe Facebook.

Premierul interimar a subliniat că persoane care își exercitau dreptul la liberă exprimare și la protest au fost agresate, umilite, arestate ilegal și reduse la tăcere prin forță, iar evenimentele s-au soldat cu morți, răniți și traume „traume care au rămas deschise până astăzi”.

Potrivit lui Bolojan, democrația „democrația nu înseamnă doar alegeri, ci și respect pentru libertatea de exprimare, pentru drepturile fundamentale și pentru demnitatea fiecărui cetățean”.

„La 36 de ani de la acele evenimente, avem datoria să păstrăm vie memoria victimelor și să transmitem generațiilor tinere că statul trebuie să fie întotdeauna de partea cetățeanului, niciodată împotriva lui. Adevărul, justiția și asumarea trecutului înseamnă respect față de cei care au suferit și despre consolidarea unei democrații în care asemenea abuzuri să nu mai fie posibile niciodată”.

În finalul mesajului, Bolojan a spus că „astăzi ne înclinăm în fața victimelor Mineriadei. Într-o Românie democratică, violența și represiunea nu pot fi niciodată instrumente ale puterii”.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

[P] Uniformele medicale moderne, un aliat important în siguranța pacienților și controlul infecțiilor

Siguranța pacienților este una dintre prioritățile esențiale ale oricărui sistem de sănătate modern. În ultimii ani, atenția specialiștilor s-a concentrat asupra tuturor factorilor care...

[P] Uniformele medicale moderne, un aliat important în siguranța pacienților și controlul infecțiilor

Siguranța pacienților este una dintre prioritățile esențiale ale oricărui sistem de sănătate modern. În ultimii ani, atenția specialiștilor s-a concentrat asupra tuturor factorilor care...

Curs BNR, 15 iunie 2026: euro a crescut din nou după desemnarea ca premier a lui Adrian Veștea

Leul a continuat să se deprecieze față de euro la începutul acestei săptămâni, în timp ce gramul de aur a înregistrat una dintre cele...

ULTIMA ORĂ