Explozie provocată de o trotinetă electrică într-un bloc din Timișoara. Trei răniți și peste 40 de persoane evacuate

Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar zeci de locatari au fost evacuați sâmbătă dimineață după o explozie urmată de incendiu într-un apartament aflat la parterul unui bloc din Timișoara. Primele informații indică faptul că incidentul ar fi fost provocat de o trotinetă electrică.

Explozia a avut loc într-un apartament de la parter

Potrivit reprezentanților ISU Timiș, intervenția a fost solicitată în jurul orei 05:50, după ce într-un apartament situat pe strada Versului din Timișoara s-a produs o explozie urmată de incendiu.

Locuința afectată se află la parterul unui imobil cu patru etaje. Pompierii au reușit să stingă rapid incendiul, iar ulterior au intervenit pentru evacuarea fumului și ventilarea casei scării.

Trei persoane au primit îngrijiri medicale

În urma incidentului, trei adulți au fost evaluați și tratați la fața locului de echipajele medicale. Toți erau conștienți și cooperanți în momentul intervenției.

Autoritățile nu au anunțat, până în prezent, transportarea acestora la spital.

Peste 40 de locatari au fost evacuați

Din cauza riscului generat de explozie și de fumul dens, 43 de persoane s-au autoevacuat sau au fost evacuate de pompieri din blocul afectat.

La intervenție au participat echipaje din cadrul Detașamentului 1 și Detașamentului 2 de Pompieri Timișoara, cu autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă, un echipaj SMURD, echipajul CBRN, o autospecială pentru transport victime multiple și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Conform informațiilor preliminare, explozia ar fi fost provocată de o trotinetă electrică aflată în apartament. Cauza exactă a producerii incidentului urmează să fie stabilită de specialiști în urma cercetărilor desfășurate la fața locului.

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Loto 6/49, 5.40, Joker. Loteria Română a decis să majoreze fondul destinat categoriei I

Joi, 18 iunie, au loc noi trageri la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. La extragerile de duminică, 14...

Crin Antonescu: „Nicușor Dan a părut să fie președintele Ucrainei o bună perioadă de timp”

În cadrul unei ediții, transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Crin Antonescu, politician, istoric și fost președinte al PNL, a analizat...

Impozitul minim pe profitul multinaționalelor de talie mare e aici

Până de curând, „Pilonul II” (Pillar II) al OCDE era asemenea inteligenței artificiale: un subiect despre care se vorbea mult, dar pe care puțini...

ULTIMA ORĂ