O simplă greșeală i-ar fi putut costa viața. Un bunic în vârstă de 70 de ani, care se întorcea cu soția și nepoata din vacanță de la Olimp, a intrat cu autoturismul într-un parapet pe A2 (Autostrada Soarelui). Incidentul s-ar fi petrecut după ce bărbatul ar fi adormit la volan.
Un accident grav a avut loc pe Autostrada Soarelui (A2), în cursul zilei de vineri, 12 iunie 2026. În urma accidentului petrecut în apropiere de Cernavodă, la kilometrul 164, sens spre București, trei persoane au fost rănite. Un bărbat în vârstă de 70 de ani, care se afla cu soția și nepoata de 2 ani în autoturism, a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un parapet (glisiera mediană de pe autostradă). Cele 3 victime au fost transportate la spital.
Victimele au ajuns la spital
Femeia (69 de ani) a fost găsită inconștientă, în comă politraumă. Soțul ei, șoferul de 70 de ani, a fost fără marcă traumatică. Fetița de 2 ani s-a ales cu traumatism cranio-cerebral. Potrivit IPJ Constanța, șoferul a fost testat cu aparatele din dotare. Rezultatele au fost negative.
„Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe autostrada A2, la kilometrul 162+100 metri, sensul spre București.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat, de 70 de ani, din București, a condus un autoturism pe A2, iar la un moment dat, în zona orașului Cernavodă, ar fi pierdut controlul asupra direcției și a intrat în coliziune cu glisiera metalică ce separă sensurile de mers.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a unei femei, de 69 de ani (pasageră pe bancheta din spate), precum și vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto și a unei minore, de 2 ani, pasageră pe bancheta din spate, fixată în scaun special pentru copii.
Șoferul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Constanța.
Sursă foto: captură video
MAI MULT GANDUL.RO




