Peste 6.400 de elevi din clasele II–VII au participat la prima ediţie organizată la nivel naţional a concursului extraşcolar de biodiversitate Olimpiada „Natura dintre Ape”, proiect educaţional iniţiat de Veolia România, cu sprijinul EducaţiePrivată.ro. Potrivit organizatorilor, prin amploarea participării, competiţia devine una dintre cele mai importante demersuri educaţionale dedicate biodiversităţii şi protejării ecosistemelor din România, demonstrând interesul tot mai mare al copiilor pentru înţelegerea relaţiei dintre natură, apă şi calitatea vieţii. Performanţa elevilor a fost recompensată cu premii în valoare totală de peste 20.000 de euro, constând în vouchere acordate pentru fiecare nivel de clasă.
MAI MULT NEWS.RO




