TIFF 2026 | Nadia Comăneci, Simona Halep și Ilie Năstase s-au aflat printre participanții speciali la deschiderea festivalului

În cursul serii de vineri, 12 iunie 2026, a avut loc deschiderea celei de a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), în Piața Unirii din Cluj-Napoca. La ceremonia de deschidere au luat parte numele „grele” din industria cinematografică, precum și din zona sportivă. De pildă, Nadia Comăneci, Simona Halep și Ilie Năstase s-au aflat printre participanții speciali.

De altfel, printre participanți s-au aflat și actorii Florin Piersic și Dorel Vișan, figuri importante din zona cinematografică românească. Mihai Chirilov, director artistic și co-fondator al TIFF, a declarat în cadrul evenimentului că ediția vine cu peste 200 de filme „pentru toate gusturile”. Festivalul are loc în perioada 12 – 21 iunie 2026.

Nadia Comăneci a fost prezentă în fața publicului, în deschiderea festivalului

Nadia Comăneci, printre participanții speciali la deschiderea celei de a 25-a ediții a festivalului TIFF 2026

„Avem peste 200 de filme, cred eu pentru toate gusturile, mult film românesc de calitate, o retrospectivă pe care o dedicăm lui Corneliu Porumboiu, unul dintre cineaștii noștri foarte speciali, foarte multe comedii negre”, a declarat criticul de film Mihai Chirilov, director artistic și co-fondator al TIFF.

Festivalul TIFF 2026 are loc în perioada 12-21 iunie 2026

În deschiderea acestui festival a fost proiectată pelicula „3 zile în septembrie”, un film regizat de Tudor Giurgiu, președintele festivalului. De asemenea, au fost proiectate și secvențe din viitorul documentar „Nadia”. Biletele pentru deschiderea TIFF 2026 au fost sold-out. Astăzi, 13 iunie 2026, debutează proiecțiile din Competiția Oficială. Pe toată durata acestui eveniment v or fi proiectate 210 filme din 49 de țări, arată Agerpres.ro.

Nadia Comăneci, alături de Florin Piersic, la TIFF 2026

Potrivit site-ului oficial al festivalului, „fiecare film va fi difuzat de cel puţin 2 ori, iar proiecţiile vor avea loc atât în cinematografe, cât şi în spații neconvenţionale. O selecție reprezentativă a filmelor de la TIFF 2026 va fi prezentată ulterior în evenimente sub egida TIFF organizate în București, Sibiu, Timișoara, Oradea precum și în alte orașe, în cadrul Caravanei TIFF Unlimited”.

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania, cu sprijinul Ministerului Culturii, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, precum și al Institutului Cultural Român.

Sursă foto: Capturi video TIFF (Facebook)

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Europa cu două viteze: nașterea unui nucleu de putere

Europa caută un nucleu dur de decizie în domeniul apărării: formatul E5 promite viteză și eficiență strategică, dar ridică întrebări esențiale despre reprezentarea statelor...

Europa cu două viteze: nașterea unui nucleu de putere

Europa caută un nucleu dur de decizie în domeniul apărării: formatul E5 promite viteză și eficiență strategică, dar ridică întrebări esențiale despre reprezentarea statelor...

Vinul zilei: o cava medaliată cu Aur la Gilbert & Gaillard 2024, cu perlaj fin și arome de mere verzi, flori albe și citrice. Proaspătă, armonioasă și extrem de...

Recomandarea zilei, ¡Hola! Barcelona Cava Brut, este un spumant elegant și accesibil, care aduce în pahar prospețimea Mediteranei și spiritul relaxat al Barcelonei.

ULTIMA ORĂ