Trump anunță că acordul de pace cu Iranul va fi semnat duminică

Într-un mesaj publicat sâmbătă seară pe rețeaua Truth Social, Trump a comparat viitorul acord cu Planul Comun și Cuprinzător de Acțiune (JCPOA), negociat în timpul administrației fostului președinte Barack Obama.

„Acordul lui Obama cu Iranul, JCPOA, a fost un drum ușor, frumos și lin către o armă nucleară, pe care Iranul ar fi avut-o acum șase ani”, a scris Trump.

Liderul de la Casa Albă a susținut că noua înțelegere este „exact opusul”, descriind-o drept „un zid împotriva unei arme nucleare”.

„Ei nu mai vor o armă nucleară și nici nu vor avea una, fie prin cumpărare, dezvoltare sau orice altă formă de procurare”, a afirmat Trump.

Potrivit președintelui american, acordul este programat să fie semnat duminică, iar după semnare „Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă pentru toți”.

Iran afirma anterior că acordul nu va fi semnat în niciun caz duminică, dar se poate realiza în zilele următoare

Afirmația liderului american vine în contrast cu declarațiile de la Teheran. Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghaei, a declarat anterior că semnarea acordului nu va avea loc „mâine”, însă „posibilitatea ca aceasta să se întâmple în zilele următoare nu poate fi exclusă”.

Trump a mai declarat că relațiile dintre Washington și Teheran sunt „mult diferite și mai bune” decât în timpul administrațiilor precedente și a subliniat că, spre deosebire de acordul negociat de Obama, noua înțelegere nu presupune transferuri de fonduri către Iran.

Președintele SUA a afirmat, de asemenea, că materialul nuclear rezultat în urma programului iranian va fi recuperat și distrus la un moment ulterior, menționând rolul bombardierelor americane B-2 în operațiunile desfășurate împotriva infrastructurii nucleare iraniene.

„La momentul potrivit, când totul va fi calm, vom merge și vom prelua praful nuclear, îngropat adânc sub munții de granit, și îl vom neutraliza și distruge”, a scris Trump.

În final, liderul american și-a exprimat speranța că procesul va fi finalizat „rapid, ușor și fără probleme”, avertizând însă că Statele Unite dispun de „alternativa supremă” dacă negocierile nu vor avea succes.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Ilie Bolojan a depus o coroană la Mănăstirea Eroilor Români de la Ţiganca, Republica Moldova, în memoria soldaţilor morţi în 1941

Premierul demis Ilie Bolojan a depus, sâmbătă, o coroană de flori la Mănăstirea Eroilor Români de la Ţiganca, din Republica Moldova, în memoria soldaţilor...

Ce se întâmplă în corpul tău dacă nu mănânci timp de 36 de ore. Beneficiile, dar și efectele mai puțin dorite

Un video realizat de un popular canal specializat în animații și simulări medicale a arătat ce se întâmplă în organism în cazul în care...

Minunea biblică a înmulțirii pâinilor și peștilor, explicată prin matematică. Profesor român din SUA: Unele lucruri ne invită la credință

Minunea înmulțirii celor cinci pâini și doi pești, relatată în toate cele patru Evanghelii, continuă să fascineze credincioși și oameni de știință deopotrivă. Invitat în...

ULTIMA ORĂ