În astfel de momente, istoria politică oferă repere interesante. Unul dintre cele mai discutate precedente este cel din perioada interbelică, atunci când Carol al II-lea l-a adus pe Gheorghe Tătărescu în fruntea guvernului, trecând peste centrul de greutate al PNL de la acea vreme.
Cazul interbelic: Carol al II-lea și numirea lui Gheorghe Tătărescu
După moartea lui Duca, era nevoie rapid de un nou guvern. PNL era partidul aflat la putere, iar conducerea sa tradițională era reprezentată de Dinu Brătianu, una dintre figurile grele ale liberalismului românesc. În logica internă a partidului, Brătianu era omul care ar fi trebuit să preia controlul politic al situației sau, cel puțin, să aibă un cuvânt decisiv în formarea noului cabinet.
Carol al II-lea a ales însă altă variantă. În loc să meargă pe mâna liderului consacrat al partidului, regele l-a preferat pe Gheorghe Tătărescu, secretar general al PNL și reprezentant al unei generații mai tinere de liberali. Tătărescu nu era un necunoscut și nu era o figură lipsită de greutate. Fusese apropiat de guvernarea liberală și avea experiență politică, dar nu reprezenta centrul tradițional de putere din partid.
Tocmai aici a fost miza numirii. Prin alegerea lui Tătărescu, Carol al II-lea nu a schimbat doar un premier cu altul. A intervenit în echilibrul intern al PNL și a mutat centrul de greutate dinspre vechea conducere liberală spre o zonă mai dispusă să colaboreze cu Palatul.
Dinu Brătianu a fost pus într-o poziție dificilă. Partidul pe care îl conducea ajungea să dea guvernul, dar fără ca liderul său să controleze cu adevărat guvernarea. Practic, Carol al II-lea a creat o relație directă cu o parte a liberalilor, ocolind autoritatea formală a conducerii PNL.
Numirea lui Tătărescu a produs tensiuni serioase în partid. O parte dintre liberali au rămas atașați de linia Brătianu, în timp ce alții s-au apropiat de noul premier și de formula politică susținută de rege. Astfel, PNL a început să funcționeze tot mai vizibil cu două centre de influență: unul tradițional, legat de familia Brătianu, și unul guvernamental, apropiat de Carol al II-lea.
Pentru rege, această situație era convenabilă. Un partid mare, dar divizat, era mai ușor de controlat decât un partid unit în jurul unei conduceri puternice. Tătărescu a devenit astefel instrumentul prin care Carol al II-lea putea reduce influența liberalilor independenți față de Palat. În anii următori, puterea personală a lui Carol al II-lea a crescut, iar partidele au devenit tot mai vulnerabile în fața manevrelor de la Palat.
Prezentul: Nicușor Dan, Adrian Veștea și tensiunile din PNL
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, duminică, pe liberalul Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat.
Șeful statului a declarat că, în actualul context politic, o soluție politică este cea mai potrivită pentru formarea unui nou guvern. Adrian Veștea urmează să poarte negocieri cu partidele parlamentare pentru susținerea viitorului Executiv.
Veștea este membru PNL, fost primar al orașului Râșnov, fost președinte al Consiliului Județean Brașov și fost ministru al Dezvoltării. Acesta a transmis că își asumă mandatul într-un moment de criză politică și că își dorește formarea unui guvern politic, orientat spre reforme și menținerea direcției prooccidentale a României.
Desemnarea sa a provocat reacții dure în interiorul PNL. Președintele partidului, Ilie Bolojan, a afirmat că nici el, nici conducerea formațiunii nu au fost informați anterior de președinte în legătură cu această decizie.
Bolojan a calificat desemnarea lui Adrian Veștea drept „un act ostil” și „o evidentă încercare de rupere a PNL”. Liderul liberal a susținut că impunerea unui premier din interiorul partidului, fără consultarea conducerii, încalcă principiile unei colaborări politice loiale.
Potrivit lui Bolojan, PNL urmează să convoace Biroul Politic Național pentru a stabili poziția oficială a partidului față de desemnarea lui Adrian Veștea.
MAI MULT MEDIAFAX
