Deputatul PSD Ciprian Șerban a transmis un mesaj, după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Adrian Veștea în funcția de premier al României.
Nicușor Dan a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că îl desemnează pe Adrian Veștra noul premier al României. Această decizie vine în contextul în care varianta Eugen Tomac nu a fost agreată de partide.
Printre cei care au comentat decizia este și deputatul PSD, Ciprian Șerban. Acesta a spus, prin intermediul unei postări în mediul online, că poziția PSD este neschimbată, susținând formarea unui guvern pro-occidental. De asemenea, deputatul PSD a adăugat faptul că partidul își menține rezervele față de o formulă de guvernare care ar include participarea lui Ilie Bolojan.
Ciprian Șerban a conchis prin a evidenția faptul că PSD își menține angajamentul față de interesul public.
„Susținem formarea unui guvern pro‑occidental”
„În contextul noii desemnări făcute astăzi de Președintele României, poziția PSD rămâne neschimbată: susținem formarea unui guvern pro‑occidental, bazat pe un parteneriat solid și transparent.
Ne menținem însă rezervele față de o formulă de guvernare care ar include participarea domnului Ilie Bolojan, propunere avansată în afara consultărilor cu partidul nostru. Așa cum este firesc, vom analiza această nominalizare în forurile de conducere ale PSD, în raport cu programul de guvernare și cu șansele reale de a construi o majoritate stabilă.
Obiectivul nostru rămâne același: o guvernare responsabilă, capabilă să răspundă intereselor României într-un moment politic critic”, a transmis Ciprian Șerban pe pagina sa de Facebook.


