Pepenii din Oltenia au ajuns în piețe. Specialiștii și producatorii ne învață cum să-i deosebim de cei din Grecia

Pepenii din Dăbuleni și Călărași din județul Dolj au luat deja drumul piețelor engros din capitală la prețul de 4 lei. Pentru că zilele acestea au fost temperaturi ce au depășit și 30 de grade și solul nisipos au făcut ca pepenii să se coacă la unii dintre agricultori. Până acum, fermierii se așteptau ca prima recoltă să apară pe piețe după 21 iunie. Pentru a-i convinge că sunt din patria pepenilor producătorii ne spun cum să-i deosebim de cei din Grecia.

Producătorii ne învață cum să îi deosebim pepenii din Dăbuleni și Cășărași de cei din Grecia

Este forfotă mare în câmpurile cultivate cu pepeni din Dăbuleni și Călărași. Prima producție a fost recoltată și dusă ori în piețele engros sau chiar la cea din Dăbuleni.

Comercianții ii conving pe clienți ca pepenii sunt din câmp, proaspeți culeși.

„Ăsta e proaspăt, se vede că e proaspăt. În al doilea rând, diferă și după culoare, la coajă. Și culoare și aspectul. În momentul în care codița e uscată înseamnă că pepenele e vechi, nu că nu e copt, nu neapărat că nu e copt, dar înseamnă că este vechi, adus din străinătate”, spune un producător.

„Pepenii proaspeți au un fel de brumă pe ei, noi îi spunem pruină. Să se uite la codiță, să fie verde, proaspătă, să-l roage pe producător. Să facă o mică degustare și aici ar fi să zicem diferențe. Bineînțeles, că atunci când gustăm, se vede din start diferențe. Adică pepenii românești sunt mai crocanți, mai aromați și foarte dulci„, spune Ion Păunel, președintele legumicultorilor.

  • La piață en gros pepenii sunt vânduți cu 4 lei kilogramul, iar la poartă comercianților cu 5 lei pentru un kilogram.
MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

USR își stabilește poziția oficială față de susținerea lui Adrian Veștea ca premier, într-o ședință de la ora 19:00

Biroul Naţional al USR se întruneşte în şedinţă duminică, de la ora 19:00, pentru a stabili dacă îi acordă sprijin politic lui Adrian Veştea...

Iranul anunță că atacurile Israelului în Beirut ar putea da peste cap acordul de pace cu SUA. Teheranul amenință cu riposta

Un atac cu drone asupra nordului Israelului de către gruparea Hezbollah a declanșat duminică o reacție în lanț. În replică, israelienii au lovit ținte...

Serviciile de închiriere de haine, o alternativă la „fast fashion”?

De la haine de zi cu zi pentru serviciu, până la rochii, genți de mână sau ținute de gală, iubitorii, dar și iubitoarele de...

ULTIMA ORĂ