Trump îi ceartă pe israelieni: Nu ar trebui să mai existe atacuri din partea Israelului nicăieri în Liban

Președintele american a trimis mesajul duminică pe rețeaua TruthSocial.

„Atacul de astăzi dimineață asupra Beirutului nu ar fi trebuit să aibă loc, mai ales într-o zi specială, când suntem atât de aproape de un Acord de Pace cu Iranul. Israelul are dreptul să se apere împotriva amenințărilor, dar atacul la care a răspuns a fost foarte mic și lipsit de sens, nimeni nu a fost rănit, rănit sau ucis și nu ar trebui să perturbe acest proces important”, a scris Donald Trump.

Președintele SUA le-a cerut israelienilor să nu mai atace Libanul.

„Suntem foarte aproape de un Acord care va aduce pacea în regiune, inclusiv în Liban, și toate părțile ar trebui să se retragă. Nu ar trebui să mai existe atacuri din partea Israelului nicăieri în Liban, dar nici nu ar trebui să mai existe atacuri din partea vreunei alte părți, inclusiv a Hezbollah, împotriva Israelului. Acesta ar putea fi începutul unei păci lungi și frumoase – Să nu o stricăm”, a precizat Trump.

Armata israeliană a anunțat că a efectuat un atac aerian asupra suburbiilor de sud ale capitalei libaneze Beirut, zona Dahiyeh. Atacul a vizat „infrastructură aparținând organizației Hezbollah”, au transmis israelieni.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Horoscop 15 iunie 2026, cu Neti Sandu. O să luați o decizie referitoare la viața de cuplu

Horoscop 15 iunie 2026, prezentat de Neti Sandu la Știrile PRO TV. Lună nouă, cu noutăți. Am face bine să prioritizăm lucrurile cu adevărat...

Băsescu, după mutarea lui Nicușor Dan: „A procedat corect cu Veștea”. Mesaj dur pentru Bolojan: „Să aibă maturitate”

„Cred că președintele a procedat corect în lipsa unor soluții care să vină de la partide”, a spus fostul președinte Traian Băsescu despre nominalizarea...

Horoscopul 15 iunie 2026: Binecuvântări neașteptate ar putea oferi o nouă direcție

Berbec O undă de împlinire îți înconjoară ziua. Dedicarea de care ai dat dovadă ar putea atrage în sfârșit aprecierea, recunoașterea sau rezultatele pe care...

ULTIMA ORĂ