În cursul zilei de sâmbătă, 13 iunie 2026, un bărbat de 35 de ani a fost reținut și zeci de kilograme de droguri au fost capturate în județul Teleorman, potrivit DIICOT. Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic international și trafic intern de droguri de risc și mare risc.
Sâmbătă, bărbatul de 35 de ani a fost prins în flagrant în timp ce deținea 31 de kilograme de canabis și 500 de grame de cocaină. El a fost prins în Turnu Măgurele, județul Teleorman. Datele DIICOT indică faptul că bărbatul s-a aprovizionat din Spania cu drogurile de risc și mare risc. Le-a ascuns în bagaje, apoi le-a introdus în România.
DIICOT: Inculpatul a fost arestat preventiv
Inculpatul, bărbatul de 35 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
„La data de 13 iunie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 35 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic international și trafic intern de droguri de risc și mare risc.
Măsura a fost luată, după ce, în aceeași zi, acesta a fost prins în flagrant, în municipiul Turnu Măgurele, județul Teleorman, în timp ce deținea cantitățile de aproximativ 31 de kilograme canabis și 500 grame de cocaină, destinate comercializării.
Din probele administrate în cauză a rezultat că, în luna iunie 2026, inculpatul s-a aprovizionat, din Spania, cu drogurile de risc și mare risc, porționate în 37 de pungi pe care le-a ascuns în bagajele personale și le-a introdus în țară, personal, cu o cursă de transport internațional.
A fost pus în aplicare un mandate de percheziție domiciliară, din locuința inculpatului fiind ridicate mijloace de probă.
Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis DIICOT.
Sursă foto: Mediafax Foto; DIICOT
MAI MULT GANDUL.RO
