Negocieri pentru Guvernul Veștea. Premierul desemnat se va consulta mâine cu liderii PSD

Începând cu ziua de marți, 16 iunie 2026, debutează consultările formale cu PSD pentru votul de învestire în cazul lui Adrian Veștea. Premierul desemnat de Nicușor Dan urmează să se întâlnească mâine cu liderii social-democrați, cu scopul de a-i convinge să-i acorde votul favorabil de învestitură.

Duminică dimineață, 14 iunie 2026, Adrian Veștea a fost desemnat de Nicușor Dan în poziția de premier. La scurt timp după acest anunț, a urmat un val de reacții pro și contra. Politicianul, fost primar al orașului Râșnov și fost ministru al Dezvoltării, a transmis și primele declarații, după numirea președintelui României. Vezi AICI cine e Adrian Veștea și care este relația cu Ilie Bolojan.

Adrian Veștea, premierul desemnat de Nicușor Dan

Adrian Veștea se va consulta mâine cu liderii PSD

Premierul desemnat, Adrian Veștea, urmează să discute marți (16 iunie) cu liderii PSD pentru a obține sprijinul necesar la votul de învestitură. Decizia vine după consultările interne ale social-democraților, conduse de Sorin Grindeanu, privind susținerea candidaturii anunțate de Nicușor Dan. În cadrul ședinței Consiliului Politic Național, președintele PSD solicitase facțiunii politice un „mandat larg de negociere” în privința noului premier desemnat.

Pentru învestirea sa în funcția de premier, însă, trebuie să primească minimum 233 de voturi „pro”, scrie Mediafax.

Vezi AICI stenogramele din ședinta PSD.

Într-o postare pe Facebook, Adrian Veștea a avertizat asupra dezinformărilor din jurul formării guvernului. El a susținut că „fermele de boți s-au activat masiv”, după desemnarea lui. Acuză că acestea ar încerca să „distorsioneze realitatea”. Vezi AICI ce a spus.

Altfel, Dominic Fritz, președintele USR, a susținut la Antena 3 CNN că facțiunea sa politică nu dorește să intre la guvernare cu PSD. Despre desemnarea lui Adrian Veștea în funcția de premier a aflat duminică dimineață. După numirea sa, Dominic Fritz nu a fost contactat de Adrian Veștea. Vezi AICI declarațiile.

Sursă foto: Mediafax Foto; Administrația Prezidențială

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Colonişti israelieni au încercat să incendieze o moschee în Cisiordana ocupată şi au incendiat vehicule. Armata israeliană desfăşoară trupe împotriva unor ”revolte violente” ale unor ”civili israelieni”. Şase atacuri...

Colonişti israelieni au incendiat vehicule şi au încercat să incendieze o moschee, în weekend, în Cisiordania ocupată, potrivit agenţiei palestinene de presă Wafa, în...

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas anunţă, printr-un decret, alegeri prezidenţiale la începutul lui 2027 şi alegeri legislative la sfârşitul anului viitor. El nu precizează dacă urmează să candideze la propria...

Preşedintele Autorităţii Palestiniene (AP), Mahmoud Abbas, în vârstă de 90 de ani, anunţă printr-un decret alegeri prezidenţiale la începutul lui 2027, potrivit acestui decret,...

Parlamentul ungar înscrie în Constituţie limitarea mandatelor premierului la opt ani şi împiedică astfel revenirea la şefia Guvernului a lui Viktor Orban

Parlamentul ungar a adoptat luni - cu o majoritate zdrobitoare - înscrierea în Constituţie a unei limitări la o perioadă de opt ani a...

ULTIMA ORĂ