Traficul se reia treptat în Strâmtoarea Ormuz. Două nave comerciale se îndreaptă spre Oman

Două nave de marfă au reușit să treacă prin Strâmtoarea Ormuz și se îndreaptă spre Golful Oman, potrivit datelor de monitorizare maritimă.

Două nave comerciale se îndreaptă spre Oman

Una dintre acestea este nava de marfă Blue Ocean, înregistrată sub pavilionul Comorelor. Potrivit informațiilor disponibile, vasul transporta o încărcătură parțială și și-a dezactivat sistemul de localizare în timpul traversării strâmtorii.

Transmițătorul a fost repornit pe măsură ce nava se apropia de ieșirea din zonă. Datele MarineTraffic indică faptul că Blue Ocean a fost ancorată pe teritoriul Iranului în luna mai.

Cea de-a doua navă, Kaiser, transportă de asemenea marfă și pare să fi reluat traversarea Strâmtorii Hormuz după o încercare nereușită.

Vasul a încercat să tranziteze strâmtoarea pe 12 iunie, însă s-a întors din motive care nu au fost făcute publice. În prezent, nava încearcă din nou să traverseze zona.

Ambele nave au ca destinație portul Sohar din Oman.

Traficul se reia treptat în Strâmtoarea Ormuz

Președintele american, Donald Trump, a anunțat, luni, că traficul prin Strâmtoarea Ormuz a fost reluat, iar multe nave încărcate cu petrol au început să părăsească zona.

„Navele încep să părăsească Strâmtoarea Hormuz, multe dintre ele încărcate cu petrol. Se deplasează pe «autostrada» sudică, care este complet sigură și de încredere. Există și alte rute de navigație, de asemenea”, a scris Trump pe pagina sa de pe TruthSocial.

Donald Trump – Foto:
Shutterstock

Anunțul făcut de Donald Trump vine după ce, noaptea trecută, Statele Unite și Iranul au ajuns la un acord care prevede oficial încetarea operațiunilor militare, redeschiderea Strâmtorii Ormuz și ridicarea blocadei navale americane. Documentul urmează să fie semnat în această săptămână, în Elveția.

Potrivit companiei de informații maritime Windward, în ultima săptămână au fost înregistrate între două și cinci traversări de nave pe zi. Înainte de declanșarea conflictului, pe 28 februarie, prin această rută strategică treceau zilnic peste 100 de nave.

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Un șofer rămas blocat în nisip la Vadu riscă o amendă usturătoare: Suma poate depăși 20.000 de lei

Un șofer care a rămas blocat cu mașina pe plaja din Vadu riscă o amendă usturătoare după ce a intrat într-o zonă unde accesul...

Preşedintele palestinian anunţă, printr-un decret, alegeri prezidenţiale la începutul lui 2027 şi alegeri legislativa la sfârşitul anului viitor. El nu precizează dacă urmează să candideze la propria succesiune

Preşedintele Autorităţii Palestiniene (AP), Mahmoud Abbas, în vârstă de 90 de ani, anunţă printr-un decret alegeri prezidenţiale la începutul lui 2027, potrivit acestui decret,...

SUA și Iranul au semnat acordul pentru încheierea războiului. Ce urmează și ce se întâmplă în strâmtoarea Ormuz

Statele Unite și Iranul au semnat un memorandum de înțelegere pentru a pune capăt conflictului care a durat aproape patru luni, au declarat luni...

ULTIMA ORĂ