Trump îl amenință pe Macron înainte de summitul G7 cu tarife de 100% pentru vinuri

Președintele Donald Trump a avertizat că Franța trebuie să renunțe la taxa de 3% aplicată marilor companii de tehnologie. În caz contrar, Statele Unite ar putea impune tarife de 100% pentru vinurile și șampania franțuzești, a relatat luni New York Post.

I-am cerut (președintelui Macron – n.r.) să nu taxeze companiile americane, iar dacă o face, nu am de ales decât să impun un tarif de 100% pentru toate șampaniile și toate vinurile care vin din Franța”, a declarat Trump pentru NY Post.

„Tot ce trebuie să facă este să elimine taxa pe vânzări, și nu ar mai fi supus unei astfel de presiuni”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

Declarația a fost făcută înaintea summitului G7, care are loc în perioada 15-17 iunie, la Évian-les-Bains, în Franța. Reuniunea vine pe fondul unor tensiuni între Statele Unite și aliații săi.

Taxa pe serviciile digitale, aprobată de parlamentarii francezi în 2019, prevede o taxă de 3% pe veniturile brute generate în Franța de marile companii de tehnologie, inclusiv de giganți americani precum Amazon, Meta și Alphabet.

Exporturile către SUA reprezintă aproximativ o cincime din vânzările globale totale ale industriei franceze a vinului, adică aproximativ 2 miliarde de dolari anual.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Bărbat arestat preventiv pentru tentativă de viol asupra unei filipineze pe care a împins-o într-o zonă cu vegetaţie de la ieşirea dintr-o localitate din Călăraşi/ Cum a reuşit femeia...

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de Judecătoria Olteniţa, fiind acuzat de tentativă de viol asupra unei filipineze pe care...

ULTIMA ORĂ O nouă bancă va fi vândută în România

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Raiffeisen Bank S.A. intenționează să preia Garanti Bank S.A. și Motoractive IFN S.A., precum și, Motoractive Multiservices S.R.L.,...

Cutremurul din Filipine de pe 8 iunie a ridicat fundul oceanului cu până la 2 metri în unele zone

Puternicul seism devastator care a lovit sudul Filipinelor la începutul săptămânii trecute a provocat o înălţare a fundului oceanului de până la doi metri...

ULTIMA ORĂ