CSM a transmis Comisiei Europene hotărârea prin care a constatat încălcarea independenţei judecătorilor: Statul de drept a fost pus sub semnul întrebării în ultimul an, prin presiuni exercitate simultan asupra puterii judecătoreşti pe mai multe planuri

Consiliul Superior al Magistraturii anunţă, marţi, că a transmis Comisiei Europene Hotărârea Secţiei pentru judecători nr. 1348/09.06.2026, prin care s-a constatat încălcarea independenţei judecătorilor. Documentul este însoţit de o scrisoare semnată de preşedintele CSM, Liviu Gheorghe Odagiu, în care se afirmă că ”statul de drept din România a fost pus sub semnul întrebării în ultimul an (…) prin presiuni exercitate simultan asupra puterii judecătoreşti pe mai multe planuri”. Magistraţii afirmă că, analizate separat, măsurile individuale şi campaniile mediatice au depăşit adesea linia roşie a loialităţii constituţionale şi au mers dincolo de dezbaterea politică obişnuită, politica bugetară sau reforma instituţională. ”Analizate împreună, în succesiunea, intensitatea şi direcţia lor comună, acestea relevă un risc sistemic”, se arată în scrisoarea transmisă către Comisia Europeană.

MAI MULT NEWS.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Traian Băsescu: PNL a fost mereu o anexă a PSD. Nu e nicio surpriză

„Mi s-a părut de o ridicolă absolut, dar aici nu trebuie să ne mire nimic. PNL-ul a fost tot timpul o anexă a PSD-ului....

Premierul Rumen Radev avertizează asupra unei crize bugetare severe în Bulgaria: „Nu există bani în Trezorerie”

Prim-ministrul Bulgariei, Rumen Radev, a avertizat că guvernul de la Sofia trebuie să prezinte bugetul până la sfârșitul lunii iunie, având în vedere că...

Un lider UDMR ironizează haosul politic după desemnarea lui Veștea: „Mă duc să beau o bere, îmi iau telefonul cu mine, în caz că aș fi eu noul candidat”

Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a ironizat situația politică generată după desemnarea lui Adrian Veștea în funcția de premier de către președintele Nicușor Dan.

ULTIMA ORĂ