Iranul debutează la Cupa Mondială cu proteste și huiduieli. Egal cu Noua Zeelandă într-un meci tensionat

Disputat pe SoFi Stadium din California, meciul a adus un punct important pentru reprezentativa Iranului, care a fost nevoită să revină de două ori pe tabelă. Mohammad Mohebbi a marcat golul egalizator în minutul 64, după ce Ramin Rezaeian contribuise decisiv atât printr-un gol, cât și printr-o pasă de gol, mai arată AP. Noua Zeelandă a fost aproape de o victorie istorică. Elijah Just a înscris la începutul fiecărei reprize, însă iranienii au găsit de fiecare dată resurse pentru a reveni și a evita înfrângerea.

CM 2026: Iran – Noua Zeelandă, debut de meci pe SoFi Stadium, California. Sursa foto: X

Un Mondial disputat în umbra conflictului

Participarea Iranului la turneul final a fost pusă sub semnul întrebării după izbucnirea războiului dintre Iran, Israel și Statele Unite. Federația iraniană a solicitat FIFA mutarea meciurilor din faza grupelor în afara Statelor Unite, însă cererea a fost respinsă. Ca măsură de precauție, delegația iraniană și-a mutat baza de pregătire din Arizona în orașul mexican Tijuana. Jucătorii intră în SUA doar cu o zi înaintea meciurilor și revin imediat în Mexic după disputarea acestora.

Proteste înainte de startul partidei

Meciul s-a desfășurat în fața unei comunități iraniene numeroase. Dealtfel, zona Los Angeles găzduiește cea mai mare diasporă iraniană din lume în afara Iranului. Înaintea partidei, câteva sute de iraniano-americani au protestat împotriva regimului de la Teheran în apropierea stadionului. În interiorul arenei, o parte dintre suporteri au huiduit imnul național și au întors spatele terenului în timpul ceremoniei oficiale. Totuși, odată cu startul jocului, majoritatea fanilor prezenți și-au susținut echipa națională, reușind să uite de situația politică în favoarea performanței sportive a jucătorilor.

Remiza menține deschise șansele ambelor formații în grupa lor. Pentru Noua Zeelandă, rezultatul prelungește așteptarea pentru prima victorie din istorie la un turneu final de Cupă Mondială. Pentru Iran, punctul obținut are o încărcătură specială, venind într-un moment în care fotbalul este afectat de una dintre cele mai tensionate crize globale din ultimii ani.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Ian McKellen spune că și-a imaginat distrugerea Mar-a-Lago în timp ce filma o scenă explozivă din „Avengers: Doomsday”

Actorul britanic, în vârstă de 87 de ani, revine în rolul lui Magneto, personaj pe care l-a interpretat prima dată în filmul „X-Men” din...

Inteligența artificială schimbă piața muncii: de ce creativitatea și logica umană devin tot mai valoroase

Raportul Global AI Jobs Barometer 2026, realizat de PwC pe baza a peste un miliard de anunțuri de angajare din întreaga lume, indică apariția...

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, la Interviurile Adevărul de la ora 12.00

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, este invitatul ediției de marți, 16 iunie, a Interviurilor Adevărul. Discuția are loc după desemnarea lui Adrian Veștea pentru...

ULTIMA ORĂ