Macron a surprins la summitul G7: liderii lumii, întâmpinați pe muzică inspirată din țările lor. Trump a intrat pe coloana sonoră din GTA

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a ales o abordare neobișnuită pentru a marca sosirea liderilor la summitul G7 de la Évian. În videoclipurile publicate de Palatul Élysée pe rețelele sociale, fiecare șef de stat sau de guvern a fost prezentat pe fundalul unei piese muzicale reprezentative pentru țara sa, de la hituri celebre până la coloane sonore din jocuri video și filme.

Macron a surprins la summitul G7

Summitul G7 a debutat luni, 15 iunie, la Évian, în estul Franței, reunind liderii celor șapte mari economii democratice ale lumii: Germania, Marea Britanie, Canada, Statele Unite, Franța, Italia și Japonia.

Conform tradiției, fiecare lider a fost întâmpinat de Emmanuel Macron și de soția sa, Brigitte Macron, înaintea fotografiei oficiale de grup. După ceremonia de deschidere, imaginile u fost distribuite ulterior de Palatul Élysée pe rețelele sociale, iar pentru fiecare invitat a fost aleasă o melodie asociată culturii sau imaginii țării pe care o reprezintă.

Donald Trump, prezentat pe coloana sonoră a GTA VI

Președintele american Donald Trump a fost prezentat pe fundalul piesei „Love Is a Long Road” a lui Tom Petty, cunoscută și pentru apariția sa în materialele promoționale ale jocului GTA VI. Alegerea nu a trecut neobservată, având în vedere că administrația americană a folosit în trecut referințe la celebra serie de jocuri video în comunicarea privind operațiuni militare desfășurate împotriva Iranului.

Președintele Consiliului European, António Costa, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au fost prezentați pe „L’Hymne à la Joie”, melodia trupei The CNK, care este defapt și imnul oficial al Uniunii Europene.

Cancelarul german Friedrich Merz a fost întâmpinat pe melodia „Lieblingsmensch”, interpretată de artista germano-marocană Namika.

Pentru premierul italian Giorgia Meloni a fost aleasă celebra piesă „Felicità”, lansată în anii ’80 de Al Bano și Romina Power, una dintre cele mai cunoscute melodii italiene din toate timpurile.

„The World Is Not Enough” pentru Keir Starmer

Premierul canadian Mark Carney a fost asociat cu hitul „J’irai où tu iras”, interpretat de Céline Dion, una dintre cele mai cunoscute artiste canadiene.

În cazul premierului britanic Keir Starmer, Élysée a ales „The World Is Not Enough”, tema oficială a filmului James Bond lansat în 1999.

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Bolojan se agață de putere! Propunere-bombă pentru Nicușor Dan: guvern minoritar PNL-USR-UDMR – SURSE

Trioul Bolojan-Fritz-Kelemen, adică PNL, USR și UDMR, i-ar cere lui Nicușor Dan noi consultări, cu un plan de rezervă, potrivit unor surse politice citate...

Momente dramatice la un liceu din Botoșani. Paznicul a intrat în stop cardio-respirator și a fost readus la viață de medicii SMURD

Momente de panică au avut loc în curtea Liceului Sanitar din municipiul Botoșani. Un angajat al unității de învățământ s-a prăbușit din picioare și...

Adrian Veștea responds to UDMR’s announcement: The goal is to form the broadest possible majority

Adrian Veștea reacted to the UDMR’s announcement regarding its refusal to join the government, stating that he is currently in a phase of analysis...

ULTIMA ORĂ