În 2001, la un antrenament cu naționala daneză, Solbakken s-a prăbușit brusc după un infarct provocat de o malformație cardiacă. Timp de șapte minute, inima sa a încetat să bată. Medicul echipei, Frank Odgaard, și paramedicii au aplicat manevre de resuscitare până când și-a recăpătat pulsul.
În același an, Solbakken a renunțat la fotbalul activ, scrie as.com.
A ales să rămână în sport, dar din spatele liniei de tușă.
Cum l-a scos Solbakken din sărite pe Guardiola
La Copenhaga, clubul la care a antrenat cel mai mult timp, Solbakken și-a construit un nume în Europa. A devenit cunoscut și pentru că l-a „scos din sărite” pe Pep Guardiola, pe vremea când catalanul antrena Barcelona.
Confruntările dintre cele două echipe au rămas în memoria fotbalului european și au contribuit la reputația sa de strateg redutabil.
Norvegia la Mondial după 28 de ani, cu Haaland în față
Solbakken a reușit să califice Norvegia la Cupa Mondială 2026, prima prezență după 28 de ani. Nordicii au terminat calificările înaintea Italiei, o performanță remarcabilă.
În faza grupelor, Norvegia întâlnește Franța, Senegal și Irak. Posibilitatea de calificare și ca echipă de pe locul trei menține visul viu pentru naționala scandinavă.
MAI MULT MEDIAFAX



