Reziliența nu este înnăscută, ci ea se cultivă prin iubire. Cercetările efectuate de mai mulți psihologi arată că acei copii care dezvoltă o reziliență ridicată beneficiază de sprijinul constant al unei persoane iubitoare și stabile, scrie La Razon.
Există fraze pe care mulți părinți nu ar îndrăzni niciodată să le spună copiilor lor. Cu toate acestea, Hiram Kang, un fost pilot de linie comercială crescut în Noua Zeelandă de o mamă singură, își amintește viu de una care i-a marcat viața: „Sper să te văd eșuând”.
Departe de a fi o expresie crudă, acea frază conținea o lecție care avea să definească în cele din urmă înțelegerea sa asupra rezilienței. Mama sa i-a explicat că eșecul în copilărie avea un cost mult mai mic decât eșecul la vârsta adultă, când responsabilitățile familiale, financiare și personale fac ca greșelile să cântărească mult mai mult.
De-a lungul anilor, Kang a înțeles că această filozofie nu avea scopul de a-l împinge în suferință, ci mai degrabă de a-l învăța cum să se ridice. El povestește că nu a trăit niciodată tragedii extreme, dar a acumulat mici eșecuri care i-au permis să dezvolte o capacitate remarcabilă de a se adapta și de a se recupera după adversitate.
Deși mulți oameni cred că reziliența este o trăsătură înnăscută, ca și cum unii oameni s-ar fi născut mai puternici emoțional decât alții, psihologia oferă o perspectivă diferită. Reziliența nu înseamnă pur și simplu „a persista”, ci mai degrabă capacitatea de a te recupera, de a te adapta și chiar de a crește după ce ai trecut prin situații dificile.
Kang folosește o analogie vie pentru a explica acest lucru. În timp ce o mașină defectă trebuie repornită sau reparată din exterior, ființele umane au capacitatea de a se vindeca și chiar de a deveni mai puternice după o rană emoțională. Așa cum un os se poate regenera mai puternic după ce se rupe, oamenii își pot dezvolta resursele interioare după ce se confruntă cu dificultăți.
De aceea, el insistă că a crește copiii în fața adversității nu înseamnă a-i face să sufere în mod deliberat. Adevărata rezistență constă în a rămâne calm în mijlocul haosului și a păstra capacitatea de a gândi clar atunci când apare frica.
Kang consideră că și copiii trebuie să învețe cum să gestioneze micile crize cotidiene. Picarea la un test, cearta cu prietenii sau primirea de critici în clasă pot deveni o adevărată problemă emoțională pentru ei.
De aceea, ea consideră că părinții nu ar trebui să le rezolve imediat toate conflictele sau să se grăbească întotdeauna să-i calmeze. În schimb, propune să-i îndrume astfel încât să poată învăța să-și reorganizeze gândurile și să-și recapete singuri stabilitatea emoțională.
Mai întâi, ajută-i să se oprească și să recunoască ceea ce simt. Apoi, îndrumă-i să înțeleagă ce s-a întâmplat și ce opțiuni au. În cele din urmă, încurajează-i să exprime ceea ce au nevoie și să decidă dacă își doresc ajutor sau preferă să încerce singuri, spune sursa citată.
Pentru Kang, fundamentul oricărei reziliențe constă în legătura emoțională. Mai multe studii psihologice sunt de acord că cei mai rezistenți copii tind să aibă cel puțin o figură stabilă și iubitoare, care transmite o idee fundamentală: că sunt iubiți chiar și atunci când eșuează.
Acest sentiment de securitate emoțională schimbă complet modul în care înfruntă lumea. Când un copil știe că nu va fi respins pentru că face greșeli, îndrăznește să încerce, să își asume riscuri și să încerce din nou după ce a căzut.
MAI MULT GANDUL.RO
