Ucraina și-a propus alinierea sectorul bancar la standardele europene până în 2028

Autoritățile ucrainene și-au intensificat eforturile de armonizare a legislației financiare cu standardele Uniunii Europene. Anunțul vine la scurt timp după ce Uniunea Europeană a deschis luni primul dintre cele șase capitole tematice ale negocierilor de aderare. 

Progresul legislativ pe timp de război

„Avem un program de integrare europeană la scară largă. Credem că războiul și transformarea pe care o parcurgem nu înseamnă că ar trebui să încetinim ritmul. Dimpotrivă, înseamnă că ar trebui să accelerăm progresul”, a declarat guvernatorul Băncii Naționale a Ucrainei, Andrii Pîșnîi, pentru Reuters

Pîșnîi a precizat că reglementările bancare din Ucraina sunt compatibile în proporție de aproximativ 78% cu normele europene, față de circa 50% înainte de declanșarea războiului. În sectorul asigurărilor, gradul de aliniere este estimat la 55%, autoritățile desfășurând un amplu proces de reformă pentru a crește transparența și atractivitatea pieței pentru investitori. 

Pentru a sprijini mediul de afaceri și noile investiții, Banca Centrală a început deja să elimine treptat restricțiile valutare dure impuse pe timp de război, trecând la o abordare bazată pe managementul riscurilor. „Libera circulație a capitalului face parte din angajamentele noastre de aderare la Uniunea Europeană”, a concluzionat șeful băncii centrale. 

Potrivit acestuia, sistemul bancar ucrainean a reușit să facă față dificultăților provocate de invazia rusă începută în februarie 2022. Ucraina a suferit o scădere economică de 30% în primul an de război, însă în anii următori a crescut cu 10%. 

Rolul investițiilor străine în reconostrucție

Oficialul ucrainean a subliniat că respectarea standardelor europene este esențială pentru atragerea investițiilor străine necesare pentru reconstrucția țării după război. 

Costurile pentru redresarea și reconstrucția Ucrainei se vor ridica la aproape 588 de miliarde de dolari pe parcursul a zece ani, potrivit estimărilor Băncii Mondiale. 

Asistența financiară internațională rămâne substanțială, Kievul urmând să primească 53 de miliarde de dolari în acest an, 42 de miliarde de dolari anul viitor și 22 de miliarde de dolari în 2028. 

„Valoarea ajutorului financiar internațional va scădea dacă riscurile de securitate se reduc”, precizează guvernatorul ucrainean. 

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Nou sezon al emisiunii „Jocul cuvintelor cu Dan Negru”, din weekend la Kanal D

Emisiunea „Jocul cuvintelor cu Dan Negru" va putea fi urmărită din acest weekend, de la ora 21.00, la Kanal D. Noul sezon continuă în...

Bărbat urmărit internaţional încă din 2021, găsit în Bucureşti / A fost condamnat la peste 18 ani de închisoare pentru trafic de minori în formă continuată, trafic de persoane...

Un bărbat de 39 de ani, urmărit internaţional încă din 2021, a fost găsit într-un apartament din Bucureşti. El a fost condamnat la peste...

Starbucks va închide temporar toate cafenelele din Coreea de Sud, pentru o lecție de istorie, în urma unei promoții neinspirate

Starbucks Coreea va închide simultan toate magazinele sale pentru o lecție obligatorie de istorie.

ULTIMA ORĂ