Coreea de Sud va reduce zona-tampon de la granița cu Coreea de Nord pentru dezvoltarea regională

Ministrul Apărării, Ahn Gyu-back, a prezentat miercuri planul prin care Linia de Control Civil, zona tampon aflată la sud de Linia de Demarcație Militară va fi redusă la o distanță de șase kilometri, informează agenția Yonhap

Linia de Control Civil a fost instituită după războiul din Coreea (1950-1953) pentru a restricționa accesul civililor și pentru a proteja structurile militare și are în prezent o lungime de șapte kilometri. 

„Linia de Control Civil a fost înființată pentru a restricționa accesul civililor și a garanta operațiunile militare, dar au existat tot mai multe solicitări privind necesitatea completării măsurilor sale de control efective. Am elaborat un plan de ajustare pentru ca CCL să se adapteze la mediul de securitate viitoare, în contextul reducerii efectivelor militare, asigurând în același timp condiții operaționale”, a declarat ministrul Apărării, Ahn Gyu-back. 

Astfel, în plan civil, reforma va consta în  reclasificarea Liniei de Control din „Zonă de Protecție Controlată” în „Zonă de Protecție Restricționată”, ceea ce va permite dezvoltarea terenurilor și realizarea de construcții. 

În plan militar, ministerul va elimina structuri militare considerate depășite din punct de vedere tactic, inclusiv ziduri antitanc și alte instalații, din 23 de locații situate în regiunile de frontieră. 

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Topul pensionarilor săraci, în România. Moldova este „lider”. Câți români sunt obligați să „se descurce” cu 1.300 de lei pe lună

Pensia în România este, de 36 de ani, sinonimă cu sărăcia extremă. La nivelul lunii mai 2026, aproape un milion de bătrâni sunt obligați...

ULTIMA ORĂ