Generalul Gheorghiță Vlad, discuții cu omologul ucrainean pe tema securității la Marea Neagră

Securitatea la Marea Neagră

„Am avut o convorbire în sistem videoconferință cu șeful Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, generalul Oleksandr Syrskyi. În cadrul discuțiilor am analizat evoluțiile recente ale situației de securitate din regiunea Mării Negre și implicațiile acestora asupra stabilității regionale”, se arată în mesajul publicat luni pe Facebook de Gheorghiță Vlad. 

Pe agenda întâlnirii s-au aflat subiecte precum mediul actual de securitate, cei doi militari discutând soluții concrete pentru creșterea capacităților de monitorizare și avertizare în Marea Neagră și  modalități de consolidare a coordonării între structurile militare. 

În cadrul convorbirii, oficialul român a subliniat importanța menținerii unor canale permanente de comunicare și a schimbului de informații relevante, pentru o înțelegere cât mai clară a situației operative și pentru adoptarea unor măsuri adecvate evoluțiilor din teren.

Această convorbire se înscrie în seria contactelor periodice pe care le menținem la nivel militar, în contextul provocărilor de securitate generate de războiul din Ucraina și al necesității unei coordonări eficiente în regiunea Mării Negre”, conchide generalul român. 

Incidentul de la Constanța

Discuția are loc la aproximativ două săptămâni după ce o dronă maritimă ucraineană a ajuns în Portul Constanța, în apropierea terminalelor petroliere, unde s-a autodetonat.

Forțele Navale ale Ucrainei au anunțat că drona le aparținea lor și că era folosită în operațiuni din Marea Neagră, precizând că dispozitivul și-a pierdut controlul după ce a fost afectată de bruiajul rusesc. 

Potrivit autorităților de la Kiev, partea ucraineană a transmis informațiile necesare Forțelor Navale Române pentru a preveni eventuale victime în rândul populației civile, însă ministrul Radu Miruță a susținut că avertismentul de la Kiev a venit cu foarte puțin timp înainte de explozie. 

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Generalul Gheorghiţă Vlad, şeful Statului Major, videoconferinţă cu omologul său ucrainean despre coordonarea între structurile militare ale României şi Ucrainei

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a participat la o videoconferință cu omologul său ucrainean, în care s-a vorbit inclusiv despre o...

Miruță îl ceartă pe Veștea: „Nu merge să ceri voturi de la extremiști și să spui că ești pro-occident”

Radu Miruță, ministrul interimar al Apărării, îl ceartă pe Adrian Veștea, premierul desemnat de Nicușor Dan. Gândul v-a arătat ieri calculele pentru Guvern, acesta...

Preşedintele sud-coreean îi cere lui Trump să-l ajute să facă pace cu Phenianul, „aşa cum a rezolvat conflictul din Orientul Mijlociu”

Preşedintele sud-coreean, Lee Jae Myung, i-a cerut omologului său american, Donald Trump, să îl ajute să facă pace cu Coreea de Nord „aşa cum...

ULTIMA ORĂ